Lovitură pentru Zelenski. Desfăşurarea de trupe în Ucraina nu mai este o chestiune aflată în discuţie, au declarat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni şi cancelarul german Friedrich Merz, la Roma, într-o conferinţă de presă comună, transmite EFE.
„Nu există nicio discuţie despre trimiterea de trupe în Ucraina, este ceva dincolo de orice realitate politică, nu există niciun motiv să vorbim despre asta acum„, a declarat Merz, la prima sa vizită în Italia de la preluarea mandatului.
El a călătorit la Roma pentru Liturghia inaugurală a pontificatului Papei Leon al XIV-lea la Vatican în această duminică.
Merz a insistat pe nevoia ca eforturile legate de războiul din Ucraina să se concentreze pe încheierea luptelor.
„Lucrăm acum la o încetare a focului; vrem ca armele să tacă”, a declarat cancelarul german, potrivit Agerpres.
La rândul său, Meloni a avut un punct de vedere similar, reiterând că trimiterea de trupe în Ucraina „nu mai este un subiect de discuţie„.
„Chestiunea soldaţilor pare să s-a încheiat„, a adăugat ea, iar acum „suntem disponibili să participăm în orice format”.
Meloni a menţionat că priorităţile actuale sunt „sprijinirea în continuare a Ucrainei în ceea ce priveşte capacităţile sale defensive” şi ajutarea Kievului să obţină „garanţii de securitate” de la Rusia.
La insistenţa reporterilor, Meloni şi-a reiterat scepticismul cu privire la ideea de a trimite soldaţi în Ucraina.
„Am fost de acord că Italia trebuie să joace un rol aici”, a afirmat Mertz.
După întâlnirea cu Merz, Meloni a declarat – fără să dea nume – că acum ar putea fi momentul să „lăsăm deoparte sensibilităţile personale care ameninţă să submineze unitatea vitală şi fundamentală a Occidentului”.