Lovitură privind pensiile pentru mulți români. Nu mai pot ieși mai devreme la pensie, după ce a fost dată o veste proastă, aceea că vechimea în muncă nu mai poate fi cumpărată de anul acesta. S-a aflat deja termenul limită.
Perioada până la care românii îşi pot cumpăra vechime în muncă ar putea fi prelungită, însă acest lucru nu este sigur. Deocamdată, se mai pot cumpăra ani de vechime până în august 2023. Românii care vor o pensie mai mare şi care îşi pot cumpăra vechime în muncă trebuie să se grăbească. Se apropie termenul-limită până la care legea mai permite să faceţi acest lucru. Astfel, cei care nu au vechimea în muncă necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în vara acestui an, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent.
În prezent, legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă. Acest lucru ar însemna că poate fi schimbată şi perioada minimă de cotizare de la 15 ani la 10 ani. Românii care vor să-şi cumpere vechime în muncă mai pot face asta doar până în luna august 2023, potrivit OUG 163/2020, scrie România TV.
Aşadar, pensia minimă ar însemna să fie cam 40% din salariul minim brut şi ar creşte cu 1% pentru fiecare an de cotizare până la 15 ani, astfel încât să ajungă pentru 11 ani la 41% din salariul minim brut, pentru 12 ani la 42% din salariul minim brut.
„Principiul trebuie să fie ca cel cu pensia mai mică să ajungă pe cel care are pensia mai mare, dar la contribuţii similare. Procesul de recalculare este în derulare. Principiul trebuie să fie rezolvarea inechităţilor din sistem. 2023 poate fi un an în care putem începe să rezolvăm inechităţile din sistem”, spunea, recent, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.
Potrivit legislației, cei interesați pot plăti contribuții la pensie pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase ani.
Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.
Ministrul Marius Budăi susține că, ”în funcție de dinamica activității din acest an”, se va lua o decizie cu privire la o eventuală continuitate a acestei măsuri.
”Există două tipuri de contracte. Contracte pe care le încheiem astăzi, de exemplu, care intră în vigoare de astăzi și se derulează pe viitor și tipuri de contracte pentru a achiziționa șase ani anteriori de vechime necesari îndeplinirii stagiului minim sau stagiului standard de cotizare.
Dacă ne referim la prima speță pe care v-am prezentat-o, se vor încheia în continuare, de acum încolo, pentru că vor fi prezente probabil și pe viitor în legea pensiilor. Dacă ne referim la a doua speță, legea spune că până în 31 august, acest an, se mai pot achiziționa șase ani. Vă informez că, în a doua jumătate și chiar pe tot parcursul anului 2022, a scăzut numărul de cereri, iar măsura derulează de foarte mulți ani. Prima dată au fost cinci ani, după care s-a ridicat la 6 ani și continuăm această măsură și în acest an până la 31 august.
În funcție de dinamica activității din acest an, vom lua decizia dacă mai continuăm, dacă mai este necesar să continuăm cu această măsură sau nu. Cert este că numărul de solicitări a scăzut foarte mult”, a explicat Marius Budăi