NEWS

Lux pentru deținuți. Se dau în folosință mii de locuri de cazare la standarde europene

Lux pentru deținuți. Se dau în folosință mii de locuri de cazare la standarde europene
Sursă foto: Facebook/ANP

Aministrația Națională a Penitenciarelor (ANP) anunță că mii de locuri de cazare la standarde europene vor fi date în folosință anul acesta. Deținuții vor sta în condiții mai mult decât decente și, în plus, au început deja lucrările și la viitoarea închisoare de la Berceni, judeţul Prahova.

Mii de locuri de cazare pentru deținuți

Conform directorului general al ANP, Dan Halchin, aproximativ 3000 de locuri de cazare pentru persoane private de libertate, la un standard european de 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut, vor fi date în folosinţă anul acesta.

„Anul acesta sunt programate să fie gata şi date în folosinţă aproximativ trei mii de locuri (de detenţie – n.r.) la patru metri pătraţi. Sunt aproximativ 70 de şantiere, unele mai mici, alte medii, altele mari, care se derulează simultan şi lucrul acesta ne va ajuta, în egală măsură chiar pe termen foarte scurt”, a anunţat directorul ANP, citat de News.ro.

Acesta a explicat şi care sunt motivele pentru care sistemul penitenciar are nevoie de noi locuri de cazare.

„Au existat foarte multe întrebări, de ce nu investim în sistemul penitenciar. Răspunsul este simplu: pentru că niciodată sistemul penitenciar românesc nu a avut capacitatea necesară. Aceştia sunt anii, 2021, 2022, 2023, 2024 când efectiv investiţiile au pus sistemul penitenciar românesc pe traiectoria la capătul căreia să avem locurile de cazare minime pentru un efectiv al persoanelor private de libertate care totdeauna a fost între 22.000 de persoane şi 27-28.000”,a precizat chestorul de poliţie penitenciară Dan Halchin.

O nouă închisoare la Berceni, judeţul Prahova

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, joi, că viitoarea închisoare de la Berceni, judeţul Prahova, reprezintă o investiţie strategică pentru sistemul penitenciar din România.

„Ministerul Justiţiei acordă tot sprijinul necesar. Am fost astăzi (joi – n.r.) la faţa locului pentru a vedea cum evoluează acest proiect. Lucrările pe teren au început în luna martie 2024 şi stadiul fizic de execuţie la începutul lui august a fost de 7%. Până la finalul anului este programat ca stadiul fizic de execuţie să ajungă la 20%. Durata de execuţie prevăzută este de 60 de luni”, a scris Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Ea a adăugat că penitenciarul va avea 1.000 de locuri de detenţie la standardul de 4 metri pătraţi.

„Sunt prevăzute 11 pavilioane de detenţie interioare dintre care nouă pavilioane pentru deţinuţii cu regim închis (câte 100 de locuri fiecare) şi două pavilioane pentru deţinuţii cu regim maximă siguranţă (câte 50 de locuri fiecare). (…) În prezent se fac demersuri pentru realizarea branşamentelor la apă, la reţeaua de canalizare şi la reţeaua electrică”, a menţionat ministrul Justiţiei.

Sursă foto: Facebook/Alina Gorghiu

Potrivit Alinei Gorghiu, 2024 este „anul repornirii investiţiilor” în sistemul penitenciar odată cu demararea lucrărilor la acest nou penitenciar cu 1.000 de locuri şi la cel de la Unguriu, judeţul Buzău, început tot anul acesta şi care va avea 900 de locuri cu regim deschis şi semideschis.

„Au trecut 24 de ani de când în România nu a mai demarat nicio investiţie într-o nouă unitate a sistemului penitenciar. Ultima dată a fost în anul 2000 când au început lucrările la Centrul Educaţional Buziaş”, a indicat ministrul.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele