După ce și-a arătat mușchii către Kremlin, acum, președintele Franței Emmanuel Macron a mers mai departe, publicând fotografii în care apare lovind un sac de box cu bicepsul bombat, într-o demonstrație a forței sale în acțiune.
Dându-se drept un pasionat al pugilismului, liderul de la Elysse nu precupețește niciun efort pentru a-și pune mânușile de box. Mai mult, spune că de doua ori pe saptămână se antrenează la sac. Acum, a și exemplificat pasiunea sa. Probabil Franța a pierdut un mare campion, căci a ales să devină președinte.
Fotograful președintelui Macron a postat două imagini pe Instagram, la câteva zile după ce a început să adopte o linie publică mult mai dură împotriva Rusiei, potrivit BBC.
Nu a trecut mult timp până când ”micuțul Tyson” a început să fie în trend pe rețelele de socializare.
Poate inevitabil, alții s-au întrebat dacă fotografiile au fost „îmbunătățite”.

Cei care se îndoiesc au subliniat mărimea bicepsului său și au postat din nou poza de box alături de o imagine a dlui Macron, în vârstă de 46 de ani, cu un braț mai slab.
Alții au glumit și au postat pe Twitter fotografiile, realizate de Soazing de la Moissonnière, spunând că acestea îl arată pe Macron, un boxer pasionat, pregătindu-se să înfrunte Rusia și pe președintele acesteia, Vladimir Putin, în vârstă de 71 de ani.
Acestea au fost publicate la mai puțin de o săptămână după ce președintele francez a sugerat că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu ar putea fi exclusă.
Vorbind la televiziunea franceză joia trecută, Macron a avertizat că Rusia caută să își extindă puterea și nu se va opri acum.
„Dacă lăsăm Ucraina în pace, dacă lăsăm Ucraina să piardă acest război, atunci cu siguranță Rusia va amenința Moldova, România și Polonia”, a spus el.