NEWS

Mai multe pensii speciale în România. Care e cel mai mare venit înregistrat

Mai multe pensii speciale în România. Care e cel mai mare venit înregistrat
sursa foto: Antena 3 CNN

Avem mai multe pensii speciale înregistrate în luna septembrie 2023, în România. Cea mai mare pensie este de 10 ori mai mare decât pensia medie din țara noastră, potrivit datelor transmise de Casa Naţională de Pensii Publice.

Mai multe pensii speciale în România

Numărul românilor cu pensii speciale a crescut în septembrie 2023, ajungând la de 10.368 (plus 22 comparativ cu luna anterioară). Cei mai mulţi dintre ei sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Pensionarii speciali ai României sunt:

– 180.000 pensionari din sistemul de Apărare

– 10.368 pensionari speciali

– 5.377 magistraţi

Care e cea mai mare pensie specială

Mai mult de jumătate din cei 10.000 de beneficiarii pensiilor speciale încasează lunar, în medie, aproape 22.000 lei.

În cazul foștilor magistrați, s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.791 lei, din care 19.718 lei este cota suportată din bugetul de stat, iar 5.503 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Spre comparaţie, pensia medie a celor 4,6 milioane de pensionari a fost în septembrie de 2.008 lei.

Senatul a adoptat modificările la legea pensiilor speciale

Senatul a adoptat, miercuri, cu 89 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi o abţinere, modificările la proiectul de legea pensiilor speciale, așa cum sunt cunoscute pensiile de serviciu, pentru punerea actului normativ în acord cu decizia Curţii Constituţionale, după ce iniţiatva legilativă a fost respinsă de către judecătorii constituţionali. Senatul este primul for sesizat pe proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională.

Unul dintre amendamentele adoptate de către comisii hotărâşte că judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul juridic „cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de pensionare de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute din ultimele 48 luni de activitate înainte de data pensionării”.

De asemenea, potrivit amendamentului admis la proiect „cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”.

Alt amendament admis la iniţiativa legislativă prevede că pensiile de servicu vor fi impozitate în felul următor: pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, fiind aplicată o cotă de impunere de 10%.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele