Anul 2026 ar putea aduce mai multe taxe și impozite mai mari. Economistul Adrian Negrescu trage un semnal de alarmă.
Scumpirea costului vieții este abia la început, consideră unii economiști. Adrian Negrescu a făcut noi declarații prin intermediul cărora susține că se așteaptă ca din 2026 să apară o nouă povară pe umerii cetățenilor: modificări importante la taxele și impozitele locale.
Majorarea impozitelor pe locuință, pe mașină, dar și alte idei „năstrușnice” ale primarilor vor „penaliza” cetățenii, este de părere analistul Adrian Negrescu.
„Primul efect îl vom vedea cu toții în creșterea taxelor și a impozitelor locale. Creșterea impozitelor pe locuință, pe teren, pe mașină, va afecta marea majoritate a oamenilor, care vor avea de plătit cu cel puțin 50% mai mult, poate chiar mai mult, în funcție de localitate. Deci primul efect se va reflecta în creșterea taxelor locale, respectiv în creșterea taxelor pentru serviciile prestate pentru primării. Asta va influența modul în care primăriile își administrează banii.
Mă aștept ca tot din 2026, la nivel local, să vedem tot felul de taxe noi, pe care autoritățile locale să le instituie, pe modelul celor lansate de primarul Băluță (PSD), de la sectorul 4 – ‘taxa pentru posesia unui autoturism’ – 540 de lei de plată pentru cei care dețin o mașină și nu au un loc de parcare propriu, dar pe care trebuie să o achite doar pentru că locuiesc în sectorul 4. Ne așteptăm la o explozie de taxe noi, de idei năstrușnice ale primarilor, menite să le aducă bani la buget, în condițiile în care, de la bugetul național, probabil nu vor mai primi bani, așa cum au primit în ultimii ani”, a declarat analistul economic, pentru Ziare.com.
În rândul măsurilor fiscale care vor intra în vigoare din 2026 se numără: