NEWS

Mai mulți bani pentru permisul auto și pentru talon. Noile tarife anunțate de DGPCI

Mai mulți bani pentru permisul auto și pentru talon. Noile tarife anunțate de DGPCI
Permisul auto și talonul Sursă foto: Promotor

Permisul auto și talonul se scumpesc. Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a anunțat tarifele care intră în vigoare începând cu 15 septembrie 2026.

Tarife pentru permisul auto și talon

DGPCI atrage atenția că plățile efectuate înainte de 15 septembrie nu vor mai putea fi utilizate după intrarea în vigoare a noilor tarife.

Noile tarife vor fi:

  • Permis de conducere – 139 de lei
  • Certificat de înmatriculare – 76 de lei
  • Autorizație de circulație provizorie – 25 de lei

Plățile pot fi efectuate inclusiv prin terminalele SelfPay sau prin platforma Ghișeul.ro.

Se plătește taxa de permis auto atunci când ai nevoie de emiterea sau reînnoirea carnetului de conducere. Reînnoirea permisului se face când ți-ai schimbat numele, ți l-ai pierdut, ți-a fost furat, s-a deteriorat sau ai nevoie de un duplicat.

Perioada de valabilitate

Taxa pentru permisul auto are o perioadă de valabilitate de 10 ani începând cu data emiterii. Există și situații în care perioada de valabilitate poate să difere. Mai exact, dacă posesorul permisului solicită reînnoirea acestuia înainte de data de expirare, taxa va trebui achitată din nou, iar noua perioadă de valabilitate va începe în funcție de durata permisului reînnoit.

Totodată, când dai de un permis pentru o categorie diferită (de exemplu ai deja permis auto și vrei permis de camion), taxa se va recalcula și perioada de valabilitate reîncepe odată cu schimbarea.

În prezent, tarifele sunt:

Permis de conducere – taxa de 89 de lei
Certificat de înmatriculare (talon) – 49 lei
Autorizaţie de circulaţie provizorie – 13 lei

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele