NEWS

MAI, primele declarații din ziua votului: Cinci incidente, semnalate în legătură cu procesul electoral

MAI primele declarații din ziua votului Cinci incidente semnalate în legătură cu procesul electoral
sursa foto: colaj foto INQUAM PHOTOS

Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. Un bărbat a fost amendat după ce a reclamat în mod abuziv că la Constanţa nu a fost lăsat să voteze cu paşaportul. În Dâmboviţa, la Moreni, un bărbat nemulţumit că pe buletinul de vot nu se afla numele candidatului pe care îl susţinea el, a ieşit din cabina de vot, a rupt buletinul de vot şi l-a aruncat pe masa comisiei electorale a secţiei de votare, el fiind cercetat pentru distrugere de înscrisuri.

UPDATE: Scandal la o secíe de votare din Golești, Vâlcea

Poliţiştii din judeţul Vâlcea au intervenit, duminică, la o secţie de votare din comuna Goleşti, unde un alegător a refuzat să semneze listele electorale după ce a votat, el făcând scandal in secţia de votare şi fiind violent verbal. Poliţia a deschis o anchetă în urma incidentului.

Incidentul violent a avut loc la secţia de votare nr. 247 din satul Popeşti, comuna vâlceană Goleşti.

”Un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a prezentat pentru a-şi exercita dreptul de vot, iar după exprimarea opţiunii electorale, acesta a refuzat să semneze lista electorală, manifestând un comportament verbal agresiv şi provocând un scandal în incinta secţiei de votare”, informează Centrul de Comunicare Judeţean Vâlcea.

Poliţiştii au aplanat conflictul şi continuă verificările, în urma scandalului provocat de alegătorul de 52 de ani. În funcţie de rezultatul anchetei, vor fi dispuse măsurile legale.

MAI, primele declarații din ziua votului: Cinci incidente, semnalate în legătură cu procesul electoral

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare, duminică, nu au fost înregistrate incidente deosebite dn punctul de vedere al atribuţiilor MAI.

„Au fost înregistrate cinci sesizări de posibile fapte nelegale în legătură cu procesul de vot”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, la Constanţa, un bărbat cu domiciliul în România a sunat la 112 reclamând că reprezentanţii unei secţii de votare din municipiu nu i-au permis să voteze cu paşaportul. El a fost amendat pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112, în condiţiile în care persoanele aflate în România şi care au domiciliul în România nu pot vota cu paşaportul.

La Moreni, în judeţul Dâmboviţa, un bărbat nemulţumit că pe buletinul de vot nu se afla numele candidatului pe care îl susţinea el, a ieşit din cabina de vot, a rupt buletinul de vot şi l-a aruncat pe masa comisiei electorale a secţiei de votare. El este cercetat pentru distrugere de înscrisuri.

În judeţul Prahova, la o secţie din oraşul Buşteni, unde au loc şi alegeri locale parţiale, poliţiştii fac verificări în condiţiile în care exista suspiciunea că o persoană şi-a fotografiat buletinul de vot, însă fapta nu s-a confirmat.

În judeţul Ilfov, se fac verificări pentru continuarea propagandei electorale, iar în Mehedinţi o persoană a sesizat la Poliţie că în apropierea unei secţii de votare este postat un afiş al unui candidat, în acest caz poliţiştii constatând că sesizarea nu se confirmă.

De la deschiderea urnelor, echipajele medicale de urgenţă au intervenit la opt cazuri în care persoane implicate în alegeri sau care au mers la vot au avut nevoie de îngrijiri. Doi membri ai comisiilor electorale şi şase alegători au avut nevoie de ajutor medical, patru dintre aceştia fiind transportaţi la spital.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele