Mama lui Ilie Bolojan dezvăluie fața neștiută a premierului. Cui îi cânta și ce făcea când mergea cu vacile: ”E un băiat care nu mai are păreche”
La 87 de ani, mama lui Ilie Bolojan trăiește într-un sat din comuna Vadu Crișului, la 60 de kilometri de Oradea. Nu are o pensie mare, dar e mulțumită și îl laudă fără măsură pe fiul ei, povestind detalii neștiute despre acesta și copilăria lui.
Mama lui Ilie Bolojan: De micuț, o fost atâta de cuminte
Cu șoșoni de fetru, prinși cu arici pe glezne, o bluză de flanel, un șorț cu diverse întrebuințări, batic legat sub bărbie. Părul cărunt care se vede de sub basma e rar și face fruntea să pară foarte înaltă. Asta e mama lui Ilie Bolojan, surprinsă într-un interviu de jurnaliștii de la Libertatea.
Femeia trăiește din pensia de urmaș, rămasă de la soțul ei. O pensie mai mică de 3.000 de lei, din care „mi-a mai tăiat un pic, da n-am comentat”.
La 15 ani, a făcut nunta, la 16 ani a născut primul copil, pe Florian, acum profesor de matematică pensionar în Arad.
„Îi diferență între băieți. Că ăla e cu 14 ani mai mare ca el. Eu n-am vrut să rămâie primul băiat singur. Că eu am fost singură și știu ce înseamnă singurătate. Ești fiul ploii. Primul seamănă cu tată-său, mai nervos și harnic de rupe.
Ilie seamănă mai mult cu mine și cu tatăl meu. Tatăl meu a fost un om bun, așa ca el. El, de micuț, n-o înjurat, n-o știut ce înseamnă să înjuri, sub nici o formă. Nici în ziua de astăzi nu știe. Nu bea, nu fumează. Nici ălalaltul”.
Ilie Bolojan a vorbit de la șapte luni, își amintește mama lui.
„De micuț, o fost atâta de cuminte, foarte cuminte, nu m-o supărat cu nimica. Stăteam acolo în casă, și-l lăsam descoperit, și dădea din picioare, și chioța (n.red. – a striga de bucurie), și-i plăcea, ca la copii. De micuț o vorbit, de la șapte luni. Vorbele nu le spunea corect, la vaci spunea «baci». Cu cocoșul avea de lucru, că era «căcuigu». Băiatul mai mare zice: «Mămică, hai să-l învățăm să vorbească nu cum vorbim noi aicea, să vorbească domnește». Dar tot le pocea vorbele, de numa, numa”.
De unde vine numele premierului
Numele premierului Bolojan are o poveste specială, povestește mama lui:
„Bărbatul meu era tot Ilie, la băiat îi ziceam Ile al meu. Bărbatul meu o fost al șaptelea dintre frați. Mi-o zis: «Știi ce? Mie nu-mi mai trebuie alt copil, că eu îs sătul de frați mulți. Că eu am fost slugă la toți». No, bun. L-am făcut pe Ilie. Zice: «Pune-i ce nume vrei tu, că tu l-ai dorit foarte mult. Și așa-i, l-am dorit din tot sufletul. Zic: «Îi pun Ilie ca la tată-său. Ești de acord?». «Îs de acord». I-o părut bine. Băiatul care-o murit o fost Gavril. Și hai să-i punem, că și socrul o fost tot Gavril, și băiatul, Ilie Gavril”.
În Birtin, oamenii îl știu pe premier doar de Ilie.
„De Gavril n-o știut nimeni până când n-o ajuns în Oradea. M-am gândit pe urmă și-am socotit așa: Ilie îi Sfântul Proroc Ilie, Gavril îi Arhanghelul Gavril care-o vestit pe Fecioara Maria că va naște pe Iisus. Deci are două nume sfinte. Cred că și asta l-o ajutat. Că el în București nu s-o dus de capul lui. Dumnezeu l-o trimis acolo, să salveze. Dacă Dumnezeu îl susține, PSD-ul nu poate face nimic!”.
„Ilie era gingaș la mâncare”, își mai amintește mama lui.
„El pân o mers la școală n-o mâncat fasole verde. Că vărsa de ea. O supt un an și zece luni. Era cuminte, era foarte cuminte. Când l-am înțărcat, i-am spus: «Dacă mai ceri țâță de la mama, mama moare!». Cum o știu el, micuț, așe, că mori, ce se-ntâmplă când mori… Da el n-o mai cerut. Alții fac rău la înțărcat… El nici nu s-o mai uitat la țâțe, să-i dau să sugă. Dar la mâncare, o fost foarte gingaș. N-o mâncat orișice. I-am spus: «Lasă, că te însori, muierea face sâmbătă mâncare, vei mânca tot dintr-aceea până-n ailaltă sâmbătă»”.
Talentul ascuns al prim-ministrului
Poezii nu se cunoaște să fi scris micul Ilie, însă o vreme a arătat anumite aptitudini muzicale, remarcate de un lider al comunei.
„Era micuț, nu știu dac-o avut trei ani. Președintele de la primărie o venit pe-aici pe drum. Aici” – arată spre zona grajdului – „era numa fundație. Ilie se juca și cânta Iordanul. Toată vară l-o cântat Iordanul. Toată vara. Și președintele o întrebat: «Măi, a cui îi de cântă?». Mai măruț, n-o cântat, că i-o fost rușine. O avut voce. Și eu am avut voce și-am cântat, mi-o plăcut să cânt, pe la nunți și-așa. Dar, dacă nu cânți, corzile vocale își schimbă lucrurile”.
O altă imagine pe care Floarea Bolojan o are despre „Ile al ei” din vremea când era acasă e că avea mereu o carte cu el și citea din ea.
„O șăzut la vaci. Aveam și bivoli. Merea cu animalele pe câmp, aici, pe râturi (n.red. – pășune pe malul apei) la noi. Ședea cu ele. Nu-i era rușine să meargă la vaci. Merea cu cartea-n brâncă (n.red. – mână), cetea până-acolo, că bivolii mereau încet. Cu cartea. El orișiunde s-o dus cu cartea. Și-acuma, el are fel și fel de cărți, de istorie, de domnitori, de nu știu ce… Amu mai citește noaptea. Mă mai sună mai târziu: «Mămică, ce faci?». Eu: «Ce să fac? M-am culcat! Tu?», «Eu mai citesc puțin», «Da ce nu te culci, nu-ți ajunge toată ziua?»”.
Când părinții plecau în vizită la Oradea, Ilie cel mic cerea să-i aducă de citit.
„«Ce să-ți cumpăr de la Oradea?», «Nu-mi cumpăra nimic, cumpără-mi un Cutezătorii”. Și-i cumpăram revista Cutezătorii, mai cumpăram revista Lumea, îmi plăcea să mă uit și eu peste ea, să știu ce se-ntâmplă. Îmi plăcea Adrian Păunescu. Ca poet, așa l-am știut noi. Și-mi plăceau și cântecele de la cenaclu”.
”Ilie nu și-a luat nasul la purtare”
„Ilie o intrat la facultate în Timișoara și, după doi ani, o dat la a doua facultate. Frate-său o zis: «Nu da, că nu intri». «Să vedem». Și-o intrat. Da când o venit de la Timișoara, când o terminat cu facultățile, știi cum o fost? Așa ca degetul de slab, c-o învățat mult”.
Ridică arătătorul de la mâna stângă.
„Slab, slab de tot era. Când să se angajeze, o dat examen pentru o școală din Tileagd. Noi de unde să știm că prin unele locuri se fac învârteli? Când o mers să vadă de post, i-or zis: nu ești la școala asta, ești la ajutătoare! Măi, dă-o dracului de treabă, cu două facultăți, la ajutătoare. Totuși, s-o dus. Nu mai știu cât o stat acolo, un an, doi, și-o deschis magazin după aia”.
Important, subliniază Floarea, e că băiatul „nu și-a luat nasul la purtare, când s-a văzut un picuț mai sus. El, cât o avut magazinul, când venea acasă și mai vedea câte-o bătrânică mergând pe marginea drumului, o lua cu el în mașină și-o ducea unde avea ea de mers.
Zicea: «Mămică, mă uit la ele și te văd pe dumneata!»”.
Despre cariera politică a băiatului, mama a adunat, de-a lungul anilor, fel și fel de gânduri. Se uită la știri și ține pasul cu discuțiile la zi.
„E un băiat care nu mai are păreche, băiatul meu… Nu mai are păreche, așa un băiat bun. Nu-mi place de bucureșteni, în general, că dau în el ca-n sacul de box. Da nu merită, săracul! El o făcut Oradea Parisul României. Parisul României! Cred că și-acolo, la București, poate bate. Dar PSD-ul a tot votat contra lui, nu-l susține, ca să pice. Dacă pică, nu-i face mare rău, că vine acasă. Și scapă de stresul aista grozav”.
Sfatul mamei Floarea pentru fiul ei
De la ea a cerut Ilie Bolojan voie să accepte posturile din Capitală.
„N-am vrut să meargă Ilie acolo (n.red. – la București) prima dată. Și dacă el tot o zis: «Mămică, ce zici, mă duc? Dacă te duc la București…». Mere beteșugul! Unde să mă duc eu la București, ce să fac eu la București? Că mor acolo, stând singură la bloc.
Amu, l-am încurajat. I-am zis să meargă. «Dragul mamei, nu demisiona la cererea PSD-ului! Dacă ei vor să te dea afară, deie-te! Dar tu nu demisiona. Să vedem pe cine-or pune în locul tău și ce-or face după aceea!»”.
Dacă premierul are vreun defect, în opinia mamei sale, ar fi acela că e prea blând.
„E sufletist de nu se poate. Și nu poate fi rău cu aceia care-s răi cu el. Îi foarte puternic. Așa am fost și eu. Și i-am spus: «Vezi că te-ai născut dintr-un pământ puternic! Așa să fii!». Nu l-am menajat amu.
Fă ce știi că trebuie făcut. Nu pentru noi, pentru oameni, pentru pensionari. Fă ce trebuie pentru țară. Că nu vezi ce se-ntâmplă în războaiele astea pe-acolo? Îi jale, vai și-amar de capul lor, oamenii”.
Ce nu-i place la politicieni mamei premierului e „suceala”.
„Ilie al meu n-o sărăcit el pe nimeni. Astea patru partide care-s în coaliție s-o întâlnit, o discutat ce vor să facă, asta, asta, sunteți de acord? Amu se-ntorc, se sucesc, cum ar veni. Că ele nu-s de acord, nici de asta, nici de ceea.
Or, cum putem trăi așa dacă ne sucim? Ca și-o femeie care merge în fața primarului și spune da. Și peste un an, nu se potrivește. Nu există! Toți oamenii se potrivesc”.
