Într-un orășel din Anglia, oamenii au plantat roșii, salată și busuioc direct pe trotuare, iar oricine poate culege gratuit. Ce a început ca o idee locală a devenit o mișcare globală. Incredible Edible a schimbat comunități din peste 15 țări – și ar putea prinde rădăcini și în România. Ce înseamnă în acest caz mâncare gratis pentru toată lumea?
În orașul Todmorden din nordul Angliei, trotuarele, scuarurile și spațiile din fața primăriei nu mai sunt doar decor. Aici cresc morcovi, salată, ceapă verde, pătrunjel și chiar meri. Toate pot fi culese de oricine. Gratuit. Proiectul poartă numele Incredible Edible și a fost lansat în 2008 de două localnice: Pamela Warhurst și Mary Clear.
Inițiativa a început cu o simplă întrebare: „Ce-ar fi dacă fiecare colț al orașului ar putea produce hrană?” În loc să aștepte permisiuni, au început să planteze. În fața secției de poliție, în curtea spitalului, pe marginea drumului. Și au pus un semn clar: „Culege. E pentru tine”.
Modelul Incredible Edible are la bază trei piloni:
Această filozofie a reușit să transforme orașul. Școlile au introdus grădinăritul ca activitate educațională. O clinică a plantat plante medicinale. Localnicii gătesc împreună din ce cultivă. Spațiile verzi nefolosite au devenit utile. Iar încrederea între vecini a crescut.
Mișcarea s-a extins rapid. Până acum, peste 700 de comunități din 15 țări au replicat modelul: din Franța până în Australia, din Canada până în Africa de Sud. În orașul Albi, din Franța, autoritățile au adoptat oficial proiectul și au lansat o strategie ca până în 2025 o mare parte din mâncarea locală să fie produsă în oraș.
Totul fără garduri, fără interdicții. Doar cu semințe, voluntari și dorința de a schimba ceva cu mâinile proprii.
Un raport publicat de University of Sheffield arată că proiectele de grădinărit urban ca Incredible Edible:
România are sute de spații publice nefolosite – terenuri dintre blocuri, curți de școli, trotuare largi. Ar putea deveni, cu sprijin local, grădini pentru comunitate. Ar ajuta la:
Ce-ar fi dacă și în București, Cluj- Napoca, Iași sau Galați trotuarele ar fi grădini pentru roșii sau mentă? Dacă spitalele ar cultiva plante medicinale în curte? Dacă în fața blocurilor am găsi pomi fructiferi, căpșuni sau zmeură?
Incredible Edible nu este doar un proiect de grădinărit. Este un exemplu că solidaritatea, responsabilitatea și încrederea pot transforma un oraș. Fără bugete uriașe. Doar cu oameni care plantează, îngrijesc și împart.
România nu trebuie să inventeze nimic. Doar să înceapă.