NEWS

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu. Abia scăpat de condamnare, e „prins din urmă” de alt dosar

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu. Abia scăpat de condamnare e prins din urmă de alt dosar
Sursa foto: Fanatik

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu. Pe numele fiului fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare.

Mandatul emis de Judecătoria Sectorului 3 vine la doar o zi distanță după ce Mario Iorgulescu a scăpat de condamnarea din dosarul accidentului mortal pe care l-a provocat în 2019, sub influența alcoolului și drogurilor.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu. Poliția a notificat autoritățile italiene

Poliţia Română anunţă că a notificat autorităţile italiene pentru executarea mandatului european de arestare, astfel încât Mario Iorgulescu să rămână sub controlul acestora.

„În cursul acestei zile, 21 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 3 București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat, de către aceasta, în anul 2018, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, Poliția Română a notificat omologii italieni pentru executarea mandatului european de arestare, astfel încât persoana să rămână sub controlul autorităților”, precizează Poliția Română.

Mario Iorgulescu l-ar fi sechestrat și bătut pe un tânăr

În acest dosar în care s-a emis noul mandat european de arestare, Mario Iorgulescu a fost acuzat că, alături de alți inculpați, l-ar fi sechestrat și bătut pe un tânăr care le-a împrumutat bani și i-a cerut înapoi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu, condamnat la 13 ani de închisoare după ce a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar dosarul va fi trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă.

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie 2019 un accident rutier, pe şoseaua Chitilei, din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

În urma accidentului, Mario Iorgulescu a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, Secţia ATI, iar ulterior a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până în 7 octombrie, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, în 31 octombrie, el a fost internat la o altă clinică din Italia.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, în august 2020, trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

 

 

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Un japonez a provocat o undă de șoc pe rețelele sociale când a arătat ce a mâncat și cum a trăit 21 de ani ca să se pensioneze devreme
Un japonez a provocat o undă de șoc pe rețelele sociale când a arătat ce...
Locul unic care este o adevărată capodoperă a naturii. Se află în inima României, dar puțini știu de el
Locul unic care este o adevărată capodoperă a naturii. Se află în inima României, dar...
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de...
Ce a făcut Mircea Badea la un hotel de la granița cu Ucraina: ”Minunăție”
Ce a făcut Mircea Badea la un hotel de la granița cu Ucraina: ”Minunăție”
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae sunt căsătoriți de ani buni
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae...
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Apare un post de televiziune în România. A primit deja acordul CNA, când se va lansa
Apare un post de televiziune în România. A primit deja acordul CNA, când se va...
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl dețină
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl...
Averea ascunsă a Regelui Charles. Cât de bogat este monarhul
Averea ascunsă a Regelui Charles. Cât de bogat este monarhul
Statele Unite au declasificat numărul focoaselor nucleare deţinute
Statele Unite au declasificat numărul focoaselor nucleare deţinute
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Cât câștigă Nicoleta Voica la un eveniment. Tarif de lux pentru artistă
Cât câștigă Nicoleta Voica la un eveniment. Tarif de lux pentru artistă
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Andreea Raicu a făcut furori la plajă, la 47 de ani. Cum a apărut vedeta în vacanța din Italia FOTO
Andreea Raicu a făcut furori la plajă, la 47 de ani. Cum a apărut vedeta...