MApN a anunțat recent că Armata Română începe una dintre cele mai mari campanii de recrutare. Astfel, Ministerul Apărării caută 4.000 de soldați, iar în următoarea lună cei care vor să devină cadre militare se pot înscrie la centrele de recrutare din fiecare județ.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că demarează o campanie de angajare a soldaţilor profesionişti pentru structura de forţe a Armatei României. Potrivit unui comunicat al MApN, la nivelul structurii de forţe a Armatei României se organizează una dintre cele mai ample campanii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 4.159 de posturi de soldaţi/gradaţi profesionişti.
Astfel, arată sursa citată, în perioada 2 mai – 16 iunie, candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat profesionist pot solicita înscrierea în cadrul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector (după caz) pe a căror rază de responsabilitate îşi au domiciliul.
Calendarul de recrutare şi selecţie a candidaţilor este următorul:
* înscrierea: 2 mai – 16 iunie;
* evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice, interviul: 22 mai – 23 iunie;
* examinarea medicală: 6 – 30 iunie;
* termenul final de întocmire a dosarelor: 21 iulie.
Adresele centrelor militare pot fi găsite accesând link-urile: www.defense.ro/cariera-recrutare-mapn-ro şi pe www.recrutaremapn.ro/contactbir.php, informează ministerul.
Soldaţii (şi gradaţii) profesionişti (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar şi îndeplinesc funcţii de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul unor microstructuri de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare.
SGP pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestor microstructuri, spune MApN, care adaugă că SGP participă nemijlocit la procesul de instrucţie individuală şi colectivă, asigură exploatarea şi întreţinerea tehnicii şi armamentului din dotare şi a infrastructurii de instruire şi pot executa misiuni de pază a obiectivelor militare.
„Alături de ceilalţi militari, SGP au misiunea nobilă de păstrare a integrităţii şi suveranităţii statului, a apărării cetăţenilor ţării. De asemenea, sunt chemaţi în orice situaţie care afectează desfăşurarea normală a vieţii (calamităţi, dezastre naturale sau tehnologice etc.)”, se precizează în comunicat.
SGP constituie principala sursă de formare a subofiţerilor în activitate şi pot fi selecţionaţi la programele de formare a maiştrilor militari în activitate, precum şi în vederea participării la cursurile organizate pentru admiterea în învăţământul superior sau la cursul de formare a ofiţerilor în activitate, mai arată Ministerul Apărării.
Un soldat câștigă în România o soldă (salariu) în valoare de 2.500 de lei, acesta fiind salariul de pornire pentru un tânăr care se înrolează în serviciul militar. La această remunerație se adaugă și diverse sporuri pe care un soldat le încasează.
La polul opus, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, o sumă de mai bine de patru ori mai mare comparativ cu salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată în România.
Soldele de funcţie/Salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt stabilite prin Legea 153/2017.