NEWS

Maraton de negocieri la Palatul Cotroceni. UPDATE: Discuții cu parlamentarii neafiliați. Nicușor Dan a primit partidele parlamentare pentru primele discuții despre guvern

Maraton de negocieri la Palatul Cotroceni. UPDATE Discuții cu parlamentarii neafiliați. Nicușor Dan a primit partidele parlamentare pentru primele discuții despre guvern
Sursă foto: Presidency

Miercuri dimineață, de la ora 9, începe un adevărat maraton de negocieri la Palatul Cotroceni, timp de aproximativ 11 ore. Președintele Nicușor Dan îi primește la primele discuții despre un viitor guvern, pe reprezentanții partidelor parlamentare.

Nicuşor Dan, a declarat, înaintea întâlnirilor de la Cotroceni, referindu-se la posibilitatea unui guvern fără PSD, că ”se pot multe”, dar a precizat că cel mai important este să dai din punct de vedere economic stabilitate şi predictibilitate, iar acest lucru nu îl poti face cu un guvern minoritar. De asemenea, el a reafirmat că îşi doreşte ca cele patru partide pro-occidentale să facă parte din Guvern.

UPDATE: Nicușor Dan vorbește cu parlamentarii neafiliați, printre care și Gigi Becali

UPDATE: POT a intrat la discuții cu președintele Nicușor Dan

UPDATE: AUR și SOS au anunțat deja că nu vor participa la discuții, partidul POT fiind așteptat la ora 18:00.

Ora 15:00: Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale a intrat la discuții cu președintele României

UPDATE 13:30: UDMR a intrat la consultări cu Nicușor Dan

UPDATE 13:00 Urmează discuții cu UDMR

USR este în continuare la discuții cu Nicușor Dan, UDMR urmând să intre la ora 13:30.

UPDATE 12:00: USR se pregătește să intre la discuții

UPDATE 10:30: PNL a intrat la discuții cu Nicușor Dan

UPDATE: Discuțiile cu PSD s-au terminat, urmează PNL

Liderii PSD au plecat de la Palatul Cotroceni, discuțiile cu social-democrații s-au terminat.

UPDATE: Liderii PSD au ajuns la Palatul Cotroceni

Din delegația PSD fac parte Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Marian Neacșu, Lia Olguța Vasilescu și Victor Negrescu.

Maraton de negocieri la Palatul Cotroceni

Fiecare partid are alocat între o oră și o oră și jumătate pentru discuții. Șeful statului va participa singur la consultări, fără vreun consilier, și va negocia cu partidele, au declarat surse de la Palatul Cotroceni, pentru digi24.ro.

Partidul SOS a anunțat că nu va participa la discuții, iar POT s-a răzgândit și va merge. Delegația POT va fi compusă din șefa partidului Anamaria Gavrilă și deputații Daniel Grofu, Răzvan Chiriță și Gabriela Porumboiu.

Cât despre AUR, Dan Tanasă i-a transmis lui Nicușor Dan, într-o scrisoare, să își ceară scuze pentru faptul că a declarat, în campania electorală, că va colabora, ca președinte, „doar cu anumite partide parlamentare, excluzând deliberat formațiuni care au primit încrederea a milioane de cetățeni români”. El îi solicită șefului statului să își retragă afirmațiile, altfel AUR nu va participa la consultările de la Cotroceni.

PNL anunță că la consultările informale de miercuri va fi reprezentat de președintele Ilie Bolojan, secretarul general Adrian Veștea și prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu și Dan Motreanu.

Nicușor Dan primește partidele parlamentare

Potrivit orarului transmis de Cotroceni, partidele vor veni pe rând, având alocat între o oră și o oră și jumătate pentru consultări.

Ordinea invitațiilor nu este aceeași cu ordinea ponderii partidelor în Parlament.

Discuțiile încep la ora 09:00 și se vor încheia la 20:00 după următorul program:

Ora 09:00: Partidul Social Democrat (PSD)

Ora 10:30: Partidul Național Liberal (PNL)

Ora 12:00: Uniunea Salvați România (USR)

Ora 13:30: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

Ora 15:00: Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale

Ora 16:00: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Ora 17:00: Partidul S.O.S. România

Ora 18:00: Partidul Oamenilor Tineri (POT)

Ora 19:00: Parlamentari neafiliați.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele