Ministrul Marcel Boloș, aflat la conducerea MIPE, a venit cu vești noi după vizita efectuată la Bruxelles la jumătatea lunii mai. Oficialul spune că a fost obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca sumele alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie decontate din fonduri UE, în valoare de până la 500 milioane de euro.
Mai mult, conform unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrul a agreat împreună cu reprezentanții Comisiei Europene modalitatea prin care se va asigura continuitatea și predictibilitatea implementării proiectelor din perioada 2014-2020, fiind astfel salvate proiecte strategice de peste 10 miliarde euro, proiecte ale căror etapă a doua va putea fi implementată în cadrul programelor aferente exercițiului 2021-2027.
În ceea ce privește noul capitol REPowerEU, Comisia a fost de acord să continue discuțiile la nivel tehnic pentru includerea un proiect pilot de eficiență energetică în gestionarea infrastructurii de irigații, un proiect pilot pentru producerea de energie verde prin investiții într-o hidrocentrală, și un program de investiții pentru sate autonome energetic.
O delegație a condusă de Marcel Boloș, a efectuat în perioada 15-16 mai o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia au avut loc întrevederi cu înalți reprezentanți ai Comisiei Europene.
Pentru evitarea riscului de pierdere a banilor europeni, ministrul Marcel Boloș a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca sumele alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie decontate din fonduri UE, în valoare de până la 500 milioane de euro.
Ministrul Marcel Boloș a primit acordul de principiu pentru introducerea unor măsuri excepționale de utilizare a fondurilor pentru sprijinirea IMM-urilor afectate în special de creșterea prețurilor la energie, se arată într-un comunicat MIPE.
Modificarea propusă constă în rambursarea cheltuielilor deja efectuate/plătite prin Ministerul Energiei, de la bugetul de stat, prin Fondul de tranziție energetică, către furnizorii de energie electrică și gaze naturale în numele IMM-urilor, în baza schemei de plafonare a prețurilor stabilită de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin reunificarea/rambursarea sumelor deja plătite de la bugetul de stat, din fonduri europene, capacitatea României de a asigura în continuare sumele necesare acoperirii costurilor suplimentare, realizate la nivelul întreprinderilor, ca urmare a creșterii prețurilor de energie.
În acest sens, se va propune crearea unei noi axe prioritare React-EU cu Ministerul Energiei ca beneficiar unic eligibil. În cadrul acestei axe prioritare, Ministerul Energiei ar urma să depună cererea de finanțare pentru a acoperi doar plățile efectuate către furnizorii de energie în numele IMM-urilor în cadrul schemei de plafonare a prețurilor. Detaliile procedurale urmează să fie stabilite cu reprezentanții CE.
Bugetul pentru noua axă prioritară va fi asigurat din fondurile React-EU neutilizate alocate în cadrul Axei Prioritare 10 cu risc de dezangajare.
Scopul deplasării a fost consultarea experților Executivului European în vederea atingerii potențialului maxim pentru oportunitățile de investiții pe care România le are prin Planul Național de Redresare și Reziliență, avansarea discuțiilor pentru modificarea PNRR și a discuțiilor necesare pentru închiderea Programelor aferente Politicii de Coeziune 2014-2020 fără să fie periclitate investițiile strategice naționale, cât și proiectele autorităților publice locale aflate în prezent în implementare.
Pe durata vizitei, ministrul Marcel Boloș a avut întrevederi cu comisarul pentru politică regională Elisa Ferreira, Celine Gauer, DG Task force Recovery, precum și cu reprezentanții Băncii Mondiale.
„Colaborarea foarte bună pe care am dezvoltat-o cu reprezentanții Comisiei Europene ne ajută să protejăm investițiile naționale strategice, cât și proiectele autorităților locale aflate în curs de implementare. Este în interesul ambelor părți să fie evitată dezangajarea fondurilor, dar în același timp trebuie să ne asigurăm că realizăm obiectivele fiecărui program. În ceea ce privește Politica de Coeziune, a fost un dialog constructiv în urma căruia am primit acordul de principiu pentru măsuri care vor asigura continuitatea unor proiecte de peste 10 miliarde de euro în cadrul programelor din exercițiul financiar 2021-2027.
Autoritățile de Management naționale și regionale sunt cele ce se vor îngriji de modificarea viitoarelor programe, astfel încât să cuprindem proiectele care vor fi etapizate din cadrul acestui exercițiu financiar. Mai mult, avem acordul să transferăm banii acolo unde este nevoie imediată, cum este nevoia de sprijin pentru plata facturilor românilor, cât și pentru decontarea cheltuielilor efectuate pentru compensarea prețurilor la energie pentru IMM-uri. Discuții productive au fost și pentru implementarea PNRR, pentru a ne asigura că identificăm soluții pentru modificarea planului care să satisfacă ambele părți. Astfel de discuții sunt vitale pentru a obține o înțelegere mai profundă a pozițiilor, nevoilor și motivațiilor celuilalt participant. Noi suntem în punctul în care trebuie să construim încrederea că România este pregătite să realizeze reformele pe care le are în plan: reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanța companiilor de stat sau reforma salarizării bugetare”, a transmis ministrul Marcel Boloș.