Guvernul caută bani pentru cheltuielile bugetare. Premierul Marcel Ciolacu face anunțul care dă fiori tuturor categoriilor sociale din țară. Conform șefului Executivului, sunt bani, dar măsurați, iar deciziile instanțelor pun mari probleme statului român.
Premierul a fost nevoit să răspundă îngrijorărilor apărute în spațiul public după ce un memorandum semnat de Marcel Boloș punea problema cheltuielilor cu salariile bugetarilor. Marcel Ciolacu dă asigurări că Guvernul are toți banii pentru pensii și salarii.
„Sunt toţi banii, măsuraţi. Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii. Repet, lucrurile sunt sub control. Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori.”, a declarat primul ministru.
În același timp, premierul s-a declarat îngrijorat de deciziile din instanță care obligă statul să plătească niște sume enorme.
”Cu adevărat, sunt nişte hotărâri judecătoreşti pe la Justiţie în care sunt nişte sume, câteodată mă ia şi pe mine ameţeala, unde nu s-a stat încă, nu au fost recunoscute de către statul român şi unde avem aceste discuţii. În rest, nu sunt probleme. Nici dacă ar fi, acele sume nu ar fi probleme pentru Guvernul României”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri la Parlament, conform News.ro.
Șeful Guvernului a mai precizat că toate sumele vor putea fi alocate la rectificare, în august, așa cum se întâmplă an de an. Premierul a afirmat că au fost plătite toate sumele alocate pentru înzestrarea armatei.
„Dar chiar şi până în august, dacă există anumite probleme, se pot face modificări. Fiindcă ştiţi că am făcut şi anul trecut, şi aşa am ţinut deficitul sub control. Sunt lucrurile chiar într-un echilibru. Cu adevărat, consider că priorităţile românilor au fost investiţiile în infrastructură.
În rest, şi am vorbit şi astăzi cu ministrul Apărării şi cu vicepreşedintele Turciei, îmi doresc ca cât mai multe dintre achiziţiile pentru înzestrarea armatei să se producă pe teritoriul României. Asta a fost discuţia şi cu cancelarul Olaf Scholz şi cu cei interesaţi şi cu Ambasada Statelor Unite şi veţi vedea că se va dezvolta foarte mult industria de apărare în acest an”, a completat liderul PSD.
Potrivit unui memorandum semnat de ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, Guvernul caută surse de finanţare pentru a susţine cheltuielile cu salariile din sănătate. Sunt probleme şi pentru înzestrarea armatei şi personalul din Educaţie. Impactul asupra cheltuielilor bugetare este de 4,3 miliarde de lei.
„Având în vedere actele normative aprobate recent prin care pentru anumite categorii de personal din sectorul bugetar au beneficiat de majorări salariale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2024 privind stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naționale și a unor cheltuieli determinate de pregătirea și executarea unor misiuni în afara teritoriului național, în vederea realizării și menținerii capabilității aferente achiziției sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2 și a altor programe de înzestrare, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și pentru adoptarea unor măsuri privind retenția și atragerea personalului în aceste domenii), se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate.
Potrivit informațiilor prezentate de către inițiatori în Fișele financiare, impactul asupra cheltuielilor bugetare determinat de aprobarea celor două acte normative este de 4,3 miliarde de lei”, potrivit memorandumului semnat de Boloş.