Marcel Ciolacu, declarație de ultimă oră privind candidatul social democraților pentru funcția de Primar General al Municipiului București, la alegerile locale din acest an.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că în acest moment candidatul pentru funcţia de primar general al Capitalei din partea PSD este Gabriela Firea, dar în perioada următoare social-democraţii vor decide dacă merg separat la aceste alegeri sau împreună cu PNL.
Premierul a fost întrebat cine va fi propus pentru funcţia de primar general al Bucureştiului din partea PSD.
„Am stabilit o alianţă electorală. În acest moment candidatul pentru funcţia de primar general este doamna Gabriela Firea din partea PSD.
În interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă mergem separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL. Sunt ferm convins că în următoarea perioadă se va lămuri acest lucru”, a spus Ciolacu.
Marcel Ciolacu a participat vineri la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş.
Singurele nume de potențiali candidați la Primăria Capitaelei despre care s-a discutat în coaliție sunt cele ale lui Sebastian Burduja (PNL) și Gabriela Firea (PSD), dar a existat o discuție și despre varianta unui candidat independent cu susținerea celor două partide, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful PSD.
Totuși, spun sursele, PSD testează varianta unui independent la primăria Capitalei, cu propunerea ca acest candidat să fie susținut și de PNL.
Printre numele testate în sondaje se află și cel al lui Cătălin Cîrstoiu (50 de ani), în prezent manager al Spitalului Universitar de Urgență București.
Este șeful Secției Ortopedie-Traumatologie I a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) și decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității „Carol Davila” din București (UMFB).