După remarcile la adresa PSD de la Consiliul Național al PNL de duminică, Marcel Ciolacu îi răspunde lui Nicolae Ciucă. Liderul social democraților transmite liberalilor că niciun partid nu va putea forma singur guvernul după alegeri, iar o coaliție de dreapta a adus ”dezastru” recent în țară.
Președintele PSD a fost provocat să răspundă declarației preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, potrivit căreia social-democraţii sunt urmaşii Partidului Comunist şi că liberalii şi-ar dori să facă o coaliţie de dreapta după alegeri.
”Ştiţi că există o mare diferenţă între dorinţă şi putinţă. Am fost contemporan cu o mare coaliţie de dreapta care a dus-o la un dezastru în România. Şi dumneavoastră ştiţi mai bine decât mine acest lucru şi ştiţi de ce Partidul Social Democrat a fost nevoit să intre la guvernare după opt luni de guvernare de dreapta. Eu nu mai îmi doresc acest…”, a afirmat Ciolacu.
El a precizat că niciun partid nu va putea face singur guvernul după alegeri şi este nevoie de alianţe politice.
”Cum vor arăta următoarele guverne şi coaliţii de guvernare, sunt ferm convins de un singur lucru, că niciun partid nu va putea face singur un guvern. Va trebui să facă alianţe politice. De asta sunt ferm convins. Restul o să decidă românii”, a declarat Ciolacu.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, la Consiliul Naţional care a validat candidatura sa la Preşedinţie, că evenimentul şi candidatura nu sunt despre el, ci despre „soarta românilor în anii care vin”.
Nicolae Ciucă a catalogat PNL drept „o mare putere electorală în politica românească” şi a vorbit şi despre PSD, fără a pronunţa numele formaţiunii, ca despre „urmaşii Partidului Comunist”.
Ciucă a vorbit despre alianţa cu PSD, admiţând că liberalii au ştiut că vor pierde din punct de vedere electoral alăturându-se social-democraţilor.
„Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe”, a spus Ciucă.
Președintele PNL a reafirmat dorinţa sa de a construi o alianţă de guvernare de dreapta, conform News.ro.