NEWS

Marcel Ciolacu îl amenință pe ministrul Emil Hurezeanu cu demiterea: ”Înainte de a mai face comentarii, să întrebe întâi și prim-ministrul

Marcel Ciolacu il ameninta pe ministrul Emil Hurezeanu cu demiterea Inainte de a mai face comentarii sa intrebe intai si prim-ministrul
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu îl amenință pe ministrul Emil Hurezeanu cu demiterea după o postare pe X, replică pentru Elon Musk. Prim-ministrul îi transmite că politica externă se face anunțându-l.

Marcel Ciolacu îl amenință pe Emil Hurezeanu

Marcel Ciolacu l-a avertizat pe ministrul de Externe că ar trebui să fie mai atent la ceea ce postează pe rețelele sociale, în contextul socio-politic în care se află țara noastră.

”Absolut nicio legătură nu are plecarea fraților Tate cu dezghețarea relațiilor. Este un sistem care se reașează, nu vreau să vorbesc cu păcat acum. Nu poți să pleci de la Cotroceni și să lași să nu existe anumite pârghii, avem un ambasador acolo, dar nu vreau să mă bag foarte mult pentru că de politica externă se ocupă președintele.

În primul rând, frații Tate trebuie să se întoarcă, iar dacă nu se întorc atunci vor fi dați în urmărire generală. Sunt niște tratate care trebuie respectate. Sunt niște oameni celebri, care pot fi găsiți.

Una este să te intereseze, știți că avem în China un român condamnat la închisoare. Consulul se duce săptămânal la închisoare. Este normal ca un consul/ambasador să se intereseze.

Nu a fost o discuție într-un cadru diplomatic, un cadru așezat. A fost o discuție pe hol.

Îl anunț pe domnul Hurezeanu, că de acum când iese pe X sau pe Twitter, că face parte din guvernul României. Am văzut că a ieșit să-l certe pe Elon Musk, că a mai ieșit o dată!

Îl anunț că din acest moment, chiar dacă politica externă este făcută de către președintele României, eu îl anunț că face parte din Guvernul României. Eu îl anunț că trebuie să anunțe și premierul României, pentru că este ministru în Guvernul lui Ciolacu.

Dacă nu va face acest lucru, atunci domnul Hurezeanu va pleca acasă!”, a spus Marcel Ciolacu, la România TV.

E convins că moțiunea nu va trece

Premierul a vorbit, printre altele, despre moțiunea de cenzură. Acesta este convins că va rămâne prim-ministrul României pentru următorii patru ani.

„Eu voi fi prim-ministrul României patru ani de acum încolo. Noi avem o majoritate, fără PSD nu se poate crea o alta majoritate. Este posibil sa nu mai fiu premier. Dar eu va spun ca acest guvern va avea o performanta guvernamentala. De doua luni este aceasta discuție, este falsa! AM avut o discuție transanta în partid, unde am vorbit toate lucrurile ca și colegi. De ce sa demisionez?

Eu nu spun ca nu am făcut greșeli și o să mai fac greșeli. Am făcut greșeli personale pe care le-am plătit, suntem oameni! Mai mult, eu nu am făcut greșeli ca sa incalc legea”, a mai spus acesta.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele