NEWS

Marcel Ciolacu promite că nu vor fi taxe noi în România din 2023: Asta este o certitudine

Marcel Ciolacu promite că nu vor fi taxe noi în România din 2023 Asta este o certitudine
sursa: Facebook PSD

Marcel Ciolacu, liderul PSD, promite că nu vor fi taxe noi în România din 2023, explicând că declarațiile sale sunt o certitudine. Mai mult, acesta recunoaște că este în continuare adeptul unei impozitări pe o perioadă determinată pentru veniturile excepționale.

Marcel Ciolacu promite că nu vor fi taxe noi în România din 2023: Asta este o certitudine

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat marţi în cadrul unei dezbazteri că nu vor fi taxe noi iar asta este o certitudine, el precizând că este în continuare adeptul unei impozitări pe o perioadă determinată pentru veniturile excepţionale. Liderul PSD a precizat că susţine această coaliţie de guvernare, indiferent de ce dispute ar fi între ei.

”Nu vor fi taxe noi, asta e o certitudine”, a spus liderul PSD.

El a arătat că este adeptul unei impozitări pe o perioadă determinată a veniturilor excepționale.

”Sunt în continuare adeptul unei impozitări pe o perioadă determinată pentru veniturile excepţionale, şi mi se pare corect şi de bun simţ” a arătat Ciolacu.

Buget bun pentru condițiile actuale

Marcel Ciolacu a precizat că, din ce a văzut aseară, ”avem un buget bun pentru condiţiile actuale şi asumându-ne că nu va fi introdusă absolut nicio taxă, pentru că r fi o greşeală majoră către oamenii de afaceri şi pentru investiţii”.

Preşedintele PSD s-a referit şi la relaţiile din coaliţie.

”Indiferent de cât s-ar discuta, eu susţin această coaliţie. Indiferent de ce dispute ar fi între noi, din punctul meu de vedere, în acest moment, pentru o stabilitate politică în contextul foarte complicat, cu războiul la uşă, nu cred că clasa politică, măcar de data aceasta, nu trebuie să îpingă Românie într-o nouă aventură. Avem obligaţia să facem tot ce ţine de noi să încercăm să ne ridicăm cât de cât la aşteptările românilor”, a spus Ciolacu.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele