Marele secret al șampaniei. Totul despre băutura care se bea doar în momente speciale

Marele secret al șampaniei este știut de puțini, mai ales că această băutură a fost destinată mereu elitelor și nu lipsește de la evenimente speciale, cum ar fi nunți sau mese de lux. 

Cum a apărut adevărata șampanie

În anul 1584, primarul Pierre Grosset, din Ay, o comună aflată în provincia franceză Champagne, a etichetat cu numele provinciei excelentul vin pe care-l obținea din podgoriile locale și pe care îl oferea regelui Henric al IV-lea. Totuși, acesta era un vin simplu, non-efervescent, dar bun la gust și excelent că aromă, scrie Infoniac.

Oamenii au  început să cumpere vii în această zonă

Gustul și aromă au determinat familiile înstărite pariziene să cumpere vii în provincia Champagne și să ofere vinurile familiilor regale din Paris și de la Londra. Către anul 1660, a apărut ideea fermentarii efervescente a vinului, cu care ocazie termenul „champagne” a devenit sinonim cu un vin care înțeapă la limba și nu poate fi gustat decât în cele mai simandicoase saloane.

În secolul XIX, vinul de Champagne a devenit o afacere internațională, fiecare detaliu privind fabricatia, îmbutelierea, astuparea cu dopuri și chiar etichetarea, constituind secret de fabricație. O lege din 22 iulie 1927 a delimitat zonele din care se pot recolta strugurii pentru adevărată șampanie, punând astfel bazele unuia din cele mai respectate branduri din lume.

Secretul șampaniei ține de fabricație

Astăzi, fabricatia este un secret al lui Polichinelle. Ea constă în două etape. Cea dintâi este o fermentație obișnuită, după procedeele cunoscute de pe vremea lui Noe, care se ocupă și el cu viticultura, înainte de potop.

Fermentarea are loc în butoaie și fiecare producător (posesor de licență, bineînțeles) își are tipul lui de butoi, secretul lui privind esență lemnoasă și tratarea interioară a butoiului. Când e vorba de vin, butoiul poate fi hotărâtor.

Cea de a două etapă a fermentarii are loc chiar în sticlă, unde vinul este îmbuteliat fără a fi închis ermetic. La îmbuteliere, se adaugă în vin un sirop, compus din drojdie și zahăr, într-o proporție pe care fiecare producător și-o stabilește singur.

Într-o sticlă de 750 ml, la această a două fermentație, apare în vin o cantitate de 10 g dioxid de carbon. Atunci, sticlă se închide etanș cu un dop de pluta în formă de ciupercă, asigurat cu o protecție de sârmă, întrucât fermentarea va mai continuă, dezvoltând în interior o oarecare presiune.

Sticlele astfel îmbuteliate sunt depozitate în poziție orizontală în spații subterane cu temperaturi constante, timp de cel puțîn un an, pentru procesul de îmbătrânire. Vinuri superioare se obțîn după o îmbătrânire de trei ani sau chiar mai mult.

Cum și când bem șampania

Nici regii nu beau șampanie în fiecare zi și la toate mesele. Mai mult decât gustul și aromă specifică, ea poartă mesajul unui moment festiv, uneori unic în viață. Niciodată șampania nu se servește în același tip de pahare, din care se beau alte vinuri sau apă.

Pentru șampanie, sunt consacrate paharele cu cupa scurtă și largă, sau cele cu cupa alungită și îngustă. Bunele maniere cer că paharul să fie apucat de picior și nu de cupa.

O altă regulă elementară de conduită cere că bautorul să nu-și dea satisfacție curiozității, cercetând aspectul lichidului. Se va face că nu observă bulele gazoase, care se degajă cu efervescență din șampanie.