NEWS

Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare
Foto: Antena 3

La doi ani și jumătate după ce a provocat un cumplit accident de circulație, drogat fiind, care s-a soldat cu moartea unui om, Mario Iorgulescu a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, conform Agerpres.

De asemenea, instanţa a decis că acesta trebuie să plătească câte 100.000 de euro şi 50.000 de lei pentru două dintre părţile civile din dosar. Decizia nu este însă definitivă.

Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare

În septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a produs un grav accident auto, după ce a consumat cocaină şi alcool, dezvăluie aceeași sursă. La scurt timp, Iorgulescu a fost scos din țară, s-a spunea la vremea aceea că de tatăl său și internat într-o clinică din Italia. În august 2020, el a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: EXCLUSIV PAPARAZZI | Scăpat de controlul judiciar, Pițurcă s-a camuflat și s-a dus în pădure. DNA l-ar putea acuza că vrea să vândă pielea ursului…FOTO & VIDEO

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe.

Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc, conform informațiilor publicate de Știrile Pro TV.

Din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, susţin procurorii.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele