NEWS

Marius Budăi, decizia momentului privind creșterea vârstei de pensionare. Ministrul Muncii a dat vestea

Marius Budăi decizia momentului privind creșterea vârstei de pensionare. Ministrul Muncii a dat vestea
sursa foto: Antena 1

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis recent că majorarea vârstei de pensionare pentru magistraţi nu se va întâmpla ”peste noapte”, ci în decursul câtorva ani, conform propunerilor discutate cu Comisia Europeană.

Ministrul Muncii a dat vestea: Este un complex de motive aici

Oficialul susţine că o reformă în domeniul pensiilor speciale era necesară, el referindu-se, în acest sens, la eliminarea ”posibilităţii de a abuza legal, nu altfel, de aceste sisteme”.

”Este un complex de motive aici şi eu am fost unul dintre politicienii care am fost acuzat, de multe ori, în presă, că sunt apărătorul pensiilor speciale, încercând să explic fundamentul a ceea ce înseamnă independenţa sistemelor, a ceea ce înseamnă pensiile militare, de exemplu, care în continuare, din punctul meu de vedere, nu sunt pensii speciale.

Dacă vorbim de creşterea vârstei de pensionare, nu se întâmplă aşa, peste noapte, este o etapă de tranziţie, se întâmplă până în 2035, cel puţin amendamentele care au fost lucrate şi toate aceste amendamente au fost discutate cu Comisia Europeană”, a afirmat Marius Budăi, potrivit România TV.

Marius Budăi, decizia momentului privind creșterea vârstei de pensionare.

Ministrul Muncii este de părere că era nevoie de o reformă a acestor sisteme, pentru eliminarea ”posibilităţii de a abuza legal” de ele.

”Noi plecăm, practic, de la o reformă care, până la urmă, era şi necesară, anume vorbesc aici de eliminarea posibilităţii de a abuza legal, nu altfel, de aceste sisteme şi mă refer, dacă vorbim de magistraţi, nu cred că este normal – şi ştiu sigur din discuţiile pe care le-am purtat în acest an şi jumătate cu magistraţi de carieră care au intrat imediat de pe băncile facultăţii în Institutul Naţional de Magistratură şi după care în magistratură – nu este normal să ai 24 de ani şi jumătate, de exemplu, de profesii asimilate, notar sau avocat, după care să stai una, două, trei şase luni în magistratură şi să beneficiezi de aceeaşi pensie, când tu, practic, nu poţi să te compari cu un om care 25 de ani în magistratură a avut interdicţiile pe care le-a avut şi a lucrat în stresul şi în domeniul în care a lucrat şi să vii din afara domeniului şi să beneficiezi pentru câteva luni de această pensie”, a adăugat ministrul Muncii.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Se dau bani în plus pentru o categorie de părinți, din aprilie. Condiții de acordare și acte necesare
Se dau bani în plus pentru o categorie de părinți, din aprilie. Condiții de acordare...
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie...
Christina Verchere, directorul general al Petrom, a avut un salariu de bază de 634.500 de euro în anul 2023, adică 53.000 de euro lunar, iar în 2023 bonusurile şi acordarea de acţiuni au adăugat circa 1,2 mil. euro
Christina Verchere, directorul general al Petrom, a avut un salariu de bază de 634.500 de...
Cum a reuşit o braşoveancă să construiască nu mai puţin de 3 companii cu care face aproape 100 de milioane de euro în timp ce alţii se chinuie să facă una singură şi nu reuşesc
Cum a reuşit o braşoveancă să construiască nu mai puţin de 3 companii cu care...
Dumnezeule! Mărturisirea făcută de criminalul din Timişoara tatălui său. I-a spus în închisoare detaliul macabru: TERORIZAŢI!
Dumnezeule! Mărturisirea făcută de criminalul din Timişoara tatălui său. I-a spus în închisoare detaliul macabru:...
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Gabriela Cristea, scandal - monstru ca să-și apere relația cu soțul: „Mi-a spus: «Ai putea să-i fii mamă»”
Gabriela Cristea, scandal - monstru ca să-și apere relația cu soțul: „Mi-a spus: «Ai putea...
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru
Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum a reuşit o tânără de doar 21 de ani să construiască o super afacere care acum este prezentă în peste 170 de pieţe
Cum a reuşit o tânără de doar 21 de ani să construiască o super afacere...
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (II)
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (II)
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Anunț major pentru români! Se dau banii înapoi
Anunț major pentru români! Se dau banii înapoi
IREAL cum arătau Diana și Silvestru Șoșoacă în ziua nunții! Acum divorțează cu scandal
IREAL cum arătau Diana și Silvestru Șoșoacă în ziua nunții! Acum divorțează cu scandal