NEWS

Măsurile Guvernului pentru alegerile parţiale din 7 decembrie. Perioada electorală debutează pe 2 noiembrie

Măsurile Guvernului pentru alegerile parţiale din 7 decembrie. Perioada electorală debutează pe 2 noiembrie
sursă foto: colaj foto INQUAM PHOTOS

În ședința de joi a Guvernului Guvernul  s-au aprobat o serie de măsuri pentru a asigura desfăşurarea în condiţii optime a alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii din unele circumscripţii electorale, din 7 decembrie 2025, stabilind, între altele, un proiect pilot destinat facilitării exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilităţi de vedere.

Măsurile Guvernului pentru alegerile parţiale din 7 decembrie

Potrivit unui comunicat al Executivului, măsurile sunt necesare întrucât termenul scurt până la debutul perioadei electorale, respectiv 2 noiembrie 2025, nu permite derularea completă a procedurilor pentru asigurarea materialelor electorale.

Concret, prin aceste măsuri se creează cadrul juridic şi se asigură resursele necesare instituţiilor implicate – Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne, Institutul Naţional de Statistică, instituţiile prefectului, autorităţile locale şi organismele electorale – pentru organizarea în condiţii corespunzătoare a alegerilor şi pentru evitarea eventualelor blocaje instituţionale, administrative sau financiare.

Astfel, pentru realizarea în condiţii de siguranţă şi în termenele prevăzute de lege a materialelor electorale, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” va imprima buletinele de vot, Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A. va confecţiona timbrele autocolante, iar Regia Autonomă „Monetăria Statului” va confecţiona ştampilele cu menţiunea „VOTAT”. Cheltuielile aferente vor fi suportate din bugetul Autorităţii Electorale Permanente. Hârtia necesară imprimării buletinelor de vot va fi furnizată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, la preţul de înregistrare în contabilitate, conform specificaţiilor tehnice ale produselor aflate pe stoc.

Ce va implementa Autoritatea Electorală Permanentă

Totodată, pentru prelucrarea şi validarea datelor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, autorităţile publice centrale şi locale implicate vor sprijini implementarea şi funcţionarea sistemului, cu personal propriu (informaticieni).

Autoritatea Electorală Permanentă va implementa, în cel puţin şase secţii de votare din municipiul Bucureşti, un proiect pilot destinat facilitării exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilităţi de vedere, în vederea creşterii accesibilităţii procesului electoral. Cheltuielile aferente proiectului pilot vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, în limita sumelor aprobate prin hotărârea Guvernului privind organizarea alegerilor locale parţiale din 7 decembrie 2025„, conform comunicatului, potrivit Agerpres.

De asemenea, potrivit ordonanţei de urgenţă, pentru personalul implicat în organizarea alegerilor locale parţiale din 7 decembrie 2025 se menţin cuantumurile indemnizaţiilor stabilite pentru alegerile din 4 mai 2025.

Finanţarea cheltuielilor aferente organizării alegerilor locale parţiale din 7 decembrie 2025 se asigură astfel:

– din bugetul Autorităţii Electorale Permanente – plata indemnizaţiilor personalului tehnic auxiliar desemnat în birourile electorale judeţene, oficiile electorale şi birourile electorale de circumscripţie;

– din bugetul Ministerului Afacerilor Interne – plata indemnizaţiilor membrilor birourilor electorale, operatorilor de calculator, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar desemnat de prefecţi;

– din bugetul Ministerului Afacerilor Interne – acoperirea cheltuielilor pentru activităţile de ordine şi siguranţă publică;

– din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin Institutul Naţional de Statistică – plata indemnizaţiilor statisticienilor.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele