BUSINESS

Mega-proiect de infrastructură demarat la Vidraru. Au fost opt ani de amânări

Mega-proiect de infrastructură demarat la Vidraru. Au fost opt ani de amânări
Foto> Travel hunt

Mega-proiect de infrastructură demarat la Vidraru.Hidroelectrica anunţă, luni, că a atribuit contractul pentru retehnologizarea Vidraru, investiţie de peste 188 de milioane de euro, fără TVA.

Lucrările vor fi realizate de către Asocierea formată din Electromontaj, Koncar – Engineering Co. Ltd. for Production and Services şi Butan Grup. contractul a fost atribuit după ce, de la procedurile demarate încă din 2016, nu s-a reușit atribuirea contractului.

Mega-proiect de infrastructură demarat la Vidraru. Ce valoare are contractul

”Hidroelectrica a atribuit contractul pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, una dintre cele mai importante şi strategice investiţii în infrastructura energetică din România.

Contractul, estimat iniţial la 188.716.632 euro fără TVA, a fost adjudecat de Asocierea formată din Electromontaj (lider de asociere), Koncar – Engineering Co. Ltd. for Production and Services şi Butan Grup (subcontractant) cu valoarea de 188.382.020,89 euro fără TVA”, a transmis, luni, compania, într-un comunicat de presă, citează news.ro.

Sursa citată a precizat că centrala, cu o putere instalată de 220 MW, joacă un rol deosebit de important pentru sistemul energetic national (SEN), deoarece participă şi la reglajul putere-frecvenţă, asigurând totodată servicii de sistem.

”Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcţiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna şi Oieşti, valorificând o cădere totală de apă de 324 metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util”, a mai transmis Hidroelectrica.

Al cincilea din Europa

Potrivit sursei citate, Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa şi al nouălea în lume între construcţiile similare.

Amenajarea asigură o producţie anuală de energie electrică de circa 400 GWh.

”Retehnologizarea Vidraru va asigura nu doar o capacitate crescută de producţie a energiei regenerabile, dar şi un impact pozitiv asupra stabilităţii reţelei energetice naţionale. Suntem încrezători că parteneriatul cu Electromontaj şi asociaţii săi va aduce rezultate remarcabile.

Această investiţie majoră subliniază angajamentul Hidroelectrica de a moderniza şi optimiza capacităţile sale de producţie, asigurând astfel o contribuţie semnificativă la obiectivele naţionale şi europene de energie regenerabilă şi sustenabilitate”, a declarat Károly Borbély, CEO Hidroelectrica, citat ăn comunicatul de presă.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele