Mai sunt doar câteva zile până la anunțarea verdictului final în cazul procesului deschis împotriva tenismenei Simona Halep. Toată lumea așteaptă să vadă care este decizia finală pe care o vor decide judecătorii Tribunalului Sports Resolutions.
Inițial, 13 iulie a fost ziua comunicată oficial, însă fiind un caz complicat, acesta pare că întârzie.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Sorana Cîrstea nu se teme de gura lumii și merge la sală cu accesorii de aproape 20.000 de Euro | IMAGINI PAPARAZZI
Lucrurile s-au desfășurat cu un oarecare delay în cazul audierilor Simonei Halep care s-a întâmplat abia la final de iunie după o serie întreagă de presiuni venite din toate părțile. În fața instanței, Simona Halep a pledat nevinovată, în timp ce avocații au prezentat toate argumentele care să conducă totul spre o decizie favorabilă.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Celebra artistă Jane Birkin, cea care a dat numele râvnitei genți Hermes Birkin, a murit la 76 de ani la Paris
Până atunci, însă, în așteptarea marelui anunț, Simona Halep transmite un mesaj cu subînțeles.

„Ceea ce ai, toți pot avea. Dar ceea ce ești, nimeni nu poate fi”, este mesajul publicat de Simona Halep.
După testul pozitiv la roxadustat de anul trecut, în luna mai românca a mai primit o lovitură, fiind acuzată și de nereguli în ceea ce privește pașaportul său biologic, fără însă ca cei de la ITIA să dea mai multe detalii în legătură cu această speță.
Orice sentință va primi Halep, aceasta va putea fi atacată cu recurs la TAS.
„Iregularități în pașaportul biologic se referă la modificari ale unor parametrii pe care îi identifică laboratorul de control anti-doping. Sunt parametrii foarte bine stabiliți, identificați de laborator, încărcați în sistemul ADAMS (Anti-Doping Administration & Management System). Parametrii, indicatorii, markerii din pașaportul biologic al Simonei au fost analizați pe o perioadă mai lungă de timp (n.r.: 10 ani). Odată declanșat , se evaluează pașaportul ținând cont de mai mulți parametrii, analizați și anterior dar și după data la care a fost identificat ca moment «likely-doping» (n.r.: posibil doping). Un sportiv este testat pe pașaportul biologic de mai multe ori pe an. Atunci toate probele sportivului sunt evaluate raportat și la un program competițional, program de antrenament, informațiile de localizare pe care (n.r.: programul Athelte Central utilizat si de Simona Halep) le introduce în sistemul ADAMS”, a declarat recent Gabriela Andreiașu, șefa ANAD, pentru cotidianul ProSport.