Azi-noapte a fost emis din nou un nou mesaj RO-Alert în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul judeţului cu privire la un risc serios de prăbușire a unor drone sau alte obiecte din spațiul aerian pe teritoriul țării noastre.
Acesta nu este prima avertizare de acest fel, în ultimele zile având loc mai multe astfel de informări făcute de ISU pentru a informa populația din zonă.
Sâmbătă a fost emis un nou mesaj RO-Alert în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul judeţului referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian a fost transmis în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul judeţului.

Mesajul a fost emis cu puţin timp înainte de miezul nopţii, populaţia din 16 comune situate în nordul judeţului Tulcea şi din municipiul Tulcea.
Oamenii au fost sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă sau, în lipsa unui adăpost, să rămână în case, departe de geamuri şi de pereţii exteriori.

Structurile cu rol de apărare a teritoriului României și al NATO, au identificat posibile atacuri asupra unor obiective din Ucraina, în zona de frontieră cu statul Român și au informat IGSU Tulcea care remis un mesaj de informare și avertizare prin care se recomandă ca în următoarele 90 de minute locuitorii din zona de graniță cu Ucraina să ia măsuri de protecție și adăpostire dacă situația se impune.
Un mesaj similar, vizând zona de nord a judeţului Tulcea, dar şi zona de graniţă cu Ucraina a judeţului Galaţi, a fost emis miercuri aproape de miezul nopţii.
Joi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, că a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene. Anterior, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, în zona Grindu, judeţul Tulcea.
În urma acestui incident, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia Luminiţei Odobescu, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul ferm al autorităţilor române faţă de incident şi a solicitat ferm părţii ruse să oprească imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene, care pun în pericol securitatea naţională a României şi siguranţa transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră.