Prima zi de weekend vine cu temperaturi ridicate în București, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Iată cum va fi vremea în cea mai mare parte a țării.
În zonele joase din sudul, estul și parțial centrul țării va fi nebulozitate joasă în cea mai mare parte a intervalului, și local îndeosebi dimineața și noaptea ceață, izolat posibil asociată cu burniță. În restul teritoriului, ziua cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nord-vestice unde vor fi înnorări temporare, iar noaptea nebulozitatea se va accentua, însă doar pe arii restrânse, trecător în nord-vest va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 20 de grade, cu cele mai mici valori în zonele cu nebulozitate joasă și ceață persistentă, iar minimele vor fi cuprinse în general între 1 și 9 grade.
La Bucureşti, nebulozitatea joasă va persista și va fi ceață, posibil asociată cu burniță îndeosebi în primele ore ale zilei și noaptea. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 4-5 grade.
La munte, vremea va fi în general stabilă şi plăcută, cu cer mai mult senin, exceptând regiunile nord-vestice unde vor fi înnorări temporare, iar noaptea nebulozitatea se va accentua, însă doar pe arii restrânse, trecător în nord-vest va ploua slab. Vântul va sufla şi el slab și moderat.
Săptămâna 17.11.2025 – 24.11.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sud-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 24.11.2025 – 01.12.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 01.12.2025 – 08.12.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 08.12.2025 – 15.12.2025
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.