Se anunță o zi ploioasă, dar cu temperaturi destul de ridicate pentru această perioadă a anului, anunță meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie. Iată prognoza meteo pentru începutul de săptămână.
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă în regiunile sudice și apropiată de normal în rest. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în est, sud-est și parțial în centru unde vor fi averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă, îndeosebi în zona Carpaților Orientali, vor putea depăși izolat 15…20 l/mp. Pe parcursul nopții cerul se va degaja treptat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, vestul Olteniei și pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 20 și 30 de grade, iar cele minime între 4 grade în depresiuni și 17 grade pe litoral. Noaptea pe alocuri se va forma ceață.
Valorile termice vor fi ușor mai mari față de normele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată, dar noaptea va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.
Pe parcursul zilei vremea va fi frumoasă și cu valori termice în creștere ușoară față de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat posibil ploi slabe de scurtă durată la munte. Noaptea, nebulozitatea se va extinde în cea mai mare parte a teritoriului și vor fi averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia și în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 31 de grade, iar cele minime între 9 și 18 grade. Mai ales dimineața, pe alocuri va fi ceață, anunţă ANM.
În prima săptămână prognozată, în intervalul 15-22 septembrie, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în extremitatea de nord a țării, dar și deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitați vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în nordul, centrul și estul țării.
Vremea în intervalul 29 septembrie – 6 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, anunță ANM.
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a teritoriului.