Vremea se răcește în cea mai mare parte a țării, iar în unele zone temperaturile vor scădea sub normalul perioadei. Iată prognoza meteo pentru 18 august.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se va răci în cea mai mare parte a țării, dar mai accentuat în centru și în est unde valorile termice se vor situa, în general, sub normalul climatologic al datei. Vreme călduroasă va mai fi doar în sud și în sud-est. Cerul va fi variabil, dar, îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei și izolat în restul teritoriului.
Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În sud, pe arii restrânse, va cădea grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm) și vor fi vijelii. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări, în special ziua, în regiunile vestice, sudice și sud-estice (viteze la rafală de 50…70 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 și 33 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade, mai ridicate pe litoral și în deltă până spre 22 de grade. Dimineața și noaptea, izolat, se va forma ceață. Presiunea atmosferică va fi în ușoară creștere în toate regiunile, începând din nord.
Valorile termice vor scădea ușor, iar vremea fi călduroasă. Cerul va fi variabil, dar vor fi și perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade. Presiunea atmosferică va fi în ușoară creștere.
Cerul va fi variabil, dar îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice în masivele sudice și local în rest. Mai ales în Carpații Meridionali, aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe arii restrânse, va cădea grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm) și vor fi vijelii. Valorile termice vor scădea față de ziua precedentă.
Vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare (rafale de 45…50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 31 de grade, iar cele minime între 20 și 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 și 26 de grade.