Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță o nouă răcire bruscă a vremii. În anumite zone sunt așteptate chiar ninsori.
Conform ANM, vremea se răcește în cea mai mare parte a țării, iar valorile termice se vor situa sub cele specifice datei.
Pe timpul zilei, vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a țării, iar valorile termice se vor situa sub cele specifice datei în Moldova, în estul Transilvaniei, precum și în nordul, centrul și estul Munteniei, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul acestora.
Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în nordul Moldovei și 25 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 16 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre 0 grade.
Cerul va fi mai mult noros. Temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte din Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, local în Oltenia și izolat în Muntenia.
Pe suprafețe mici vor fi posibile descărcări electrice și cantități de apă de peste 15-20 l/mp. La munte, la altitudini de peste 2000 m vor fi posibile și precipitații slabe sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat și mai ales ziua, temporar vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a țării și izolat în rest, cu viteze la rafală în general de 40-50 km/h, iar în județele Caraș-Severin, Buzău, Brăila, vestul județului Ialomița și pe litoral, de 50-65 km/h. Izolat vor fi condiții de ceață. Presiunea atmosferică va fi în creștere.
Vremea se va răci semnificativ. Vântul va avea intensificări, mai ales ziua, când la rafală se vor atinge viteze de până la 40-50 km/h. Cerul va prezenta înnorări, iar noaptea vor fi condiții de ploaie slabă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8-10 grade. Presiunea atmosferică va fi în creștere.
Vremea se va răci față de intervalul precedent. Cerul va fi temporar noros și pe alocuri va ploua slab, și sub formă de aversă. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de 50 – 65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 20 de grade, iar cele minime între 12 și 15 grade.
Temperatura apei mării va avea valori de 18, maxim 20 de grade.
Și în zonele montane sunt așteptate scăderi bruște de temperatură, îndeosebi în masivele estice. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă. Pe suprafețe mici vor fi posibile descărcări electrice și cantități de apă de peste 15-20 l/mp.
La altitudini de peste 2000 m vor fi posibile și precipitații slabe sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat și mai ales ziua, temporar vântul va avea intensificări în Munții Banatului, cu rafale de 50…65 km/h și pe arii restrânse în restul zonei, cu viteze la rafală în general de 40-50 km/h.