NEWS

Meteo 4 iulie. ANM anunță zonele lovite de ploi și de caniculă

Meteo 4 iulie. ANM anunță zonele lovite de ploi și de caniculă
Meteo

Începe o nouă zi cu ploi și caniculă. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat o nouă prognoză meteo. Iată cum va fi vremea în teritoriu.

În țară, conform Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură se va extinde și intensifica, astfel că vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a țării.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în vest și sud și pe arii mai restrânse în rest și disconfortul termic va fi accentuat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 40 de grade, ușor mai scăzute pe litoral; minimele termice se vor situa între 10 și 22 de grade, cu valori ce nu vor coborî sub 20 de grade în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia și Dobrogea unde vor caracteriza o noapte tropicală.

Mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Capitala, se vor afla vineri şi sâmbătă sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în perioada 4 iulie, ora 10:00 – 5 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de caniculă în zone din Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea vestică a Munteniei.

Cerul se menține variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, însă după orele amiezii, în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, vor fi dezvoltări noroase convective și pe arii restrânse averse și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări (40…50 km/h) ziua în nord-vest, iar spre seară și noaptea și în nord-est, est și sud-est.

Meteo 4 iulie 2025, în București

Meteorologii îi anunță pe locuitorii din București că trebuie să se aștepte la un nou val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.

Termometrele vor înregistra o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab și moderat, iar spre finalul nopții se va intensifica ușor cu viteze de 30…35 km/

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 30 iunie – 27 iulie 2025.

Meteo săptămâna 30 iunie – 6 iulie 2025

Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Meteo săptămâna 7 – 13 iulie 2025

Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.

Meteo săptămâna 14 – 20 iulie 2025

Temperaturile se vor situa peste cele obișnuite pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Meteo săptămâna 21 – 27 iulie 2025

Temperaturile se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul țării. Ploile vor continua să apară, acestea fiind însoțite de grindină, intensificări ale vântului și descărcări electrice.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele