A fost actualizată prognoza meteo pentru a doua zi a săptămânii. Administrația Națională de Meteorologie anunță că România nu scapă de ploi, dar nici de caniculă.
Conform noii prognoze meteo ANM, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în sud-estul Olteniei, în sudul şi estul Munteniei, precum şi în sud-vestul Dobrogei. În restul ţării sunt aşteptate ploi.
Iată prognoza meteo pentru ziua de 5 august
În țară, vremea va fi călduroasă în sudul și estul teritoriului, canicularã după amiaza în sud-estul Olteniei, în sudul și estul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge ăi depãşi uşor pragul critic de 80 de unități. În restul teritoriului valorile diurne, comparabile cu cele din ziua anterioară, se vor situa în jurul celor normale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, ziua în zona montană, local în Transilvania, Maramureș, nordul Olteniei și al Munteniei și izolat în celelalte regiuni, iar noaptea cu precădere în nord-vest.
Îndeosebi la munte, în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă de 15-20 l/mp şi izolat de 30-35 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate ploilor, în general cu viteze de 50-60 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 24-25 de grade în dealurile Crișanei și Banatului, până la 37 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 20 de grade, mai ridicate pe litoral spre valori în jurul a 22 de grade. Dimineața și noaptea, izolat în special în centrul țării se va semnala ceață. Presiunea atmosferică va fi usor variabilă.
Pe timpul nopții, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 17-20 de grade.
Ziua, vremea va fi caniculară. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși uşor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin în primele ore ale intervalului, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 35-36 de grade. De partea cealaltă, temperatura minimă va fi de 19-20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească până spre 17 grade. Presiunea atmosferică va fi usor variabilă.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice cu precădere ziua. Ploile vor avea și caracter torențial, cantitațile de apă pe alocuri, vor fi mai însemnate, iar în intervale scurte de timp se vor acumula 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate ploilor, în general cu viteze de 50-60 km/h. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
Noua prognoză meteo anunță că vremea va fi călduroasă, cu disconfortul termic ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 33 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 20 și 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 24-26 de grade.