Meteorologii anunță vreme închisă și în următoarele zile, în România. Ploile vor continua să fie prezente în tot teritoriul, conform noii prognoze meteo de la Administrația Națională de Meteorologie. Iată cum va fi vremea duminică și luni.
În vestul, sudul şi estul țării înnorările vor fi în general persistente şi local va ploua slab. În celelalte zone cerul va avea înnorări temporare şi doar izolat vor fi ploi slabe. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare îndeosebi pe parcursul zilei în estul Munteniei şi în Dobrogea, cu cele mai mari viteze pe litoral (50…55 km/h). Temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va forma ceaţă, izolat asociată cu burniță.
Cerul va fi mai mult noros şi trecãtor vor fi posibile ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 3-4 grade. Noaptea va creşte probabilitatea de ceaţă.
Valorile termice se vor situa peste cele specifice datei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare şi izolat va ploua slab în nord-vestul şi centrul ţării, iar la începutul zilei posibil şi în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea local va fi ceaţă, izolat asociată cu burniță.