Un vortex polar lovește România de vineri, 7 februarie. Administrația Națională de Meteorologie a schimbat prognoza meteo și se pare că avem parte de fenomene extreme în mare parte a țării.
Se pare că iarna și-a intrat în drepturi, astfel că ne așteaptă în continuare perioade cât se poate de geroase, dar și fenomene extreme în mare parte din țară.
Vremea de vineri, 7 februarie, va fi una extrem de rece, anunță meteorologii ANM. Temperaturile vor fi apropiate de cele normale perioadei, astfel că termometrele vor arăta între 7 și 0 grade.
Nu lipsesc însă fenomenele extreme. Vortexul polar aduce ninsori în zonele montane. În același timp, sunt anunțate precipitații, chiar ninsori slabe în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova.
Vântul va sufla puternic în sud-estul și în sud vestul țării, iar dimineața avem chiciură, dar și ceață. În ceea ce privește temperaturile minime, pe timp de noapte termometrele vor arăta între 1 și -13 grade.
„Valorile termice se vor menține apropiate de mediile multianuale, cele diurne mai ridicate în vestul și sud-vestul țării; noaptea, îndeosebi în Transilvania, va fi ger. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 7 grade, iar cele minime între -13 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 1 grad în sudul Banatului.
Cerul va avea înnorări temporare și va ninge slab local la munte și izolat în rest, cu o probabilitate mai mare în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est și sud-vest. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață, asociată și cu depunere de chiciură”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vineri, 7 februarie, vremea va fi de asemenea una rece în Capitală . ANM anunță un cer temporar noros, dar și ploi, însoțite de fulguieli pe parcursul zilei.
Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă atinge undeva pe la 1-3 grade. Pe timp de noapte în schimb, valorile termice minime scad până la -3 și chiar și -7 grade.