Prognoza ANM de Sfântul Ioan a fost modificată. Sunt anunțate furtuni puternice în mai multe zone.
Un fenomen rar lovește România de marți, 7 ianuarie, anunță Administrația Națională de Meteorologie. ANM a modificat prognoza meteo pentru Sfântul Ioan. Iată cum va fi vremea.
Vremea de marți, 7 ianuarie, se schimbă radical în mai multe zone din teritoriu. În jumătate din țară sunt așteptate ninsori, ploi, dar și furtuni puternice, iar în cealaltă o vreme de primăvară.
Potrivit meteorologilor de la ANM, se anunță un cer variabil pe parcursul zilei, iar ulterior înnorări. Plouă în vestul, nord-vestul și centrul țării pe parcursul zilei.
În zonele montane, ANM a transmis că vor fi precipitații mixte, însoțite de furtuni puternice. Vitezele vântului vor fi unele cât se poate de mari, fiind resimțite în vestul și în centrul și estul României.
Termometrele vor înregistra valori maxime la nivel național ce se vor încadra între 9 și 16 grade Celsius. La polul opus, minimele din timpul nopții scad până la 8 și chiar și -2 grade.
„Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, însă din a doua parte a zilei înnorările se vor extinde treptat dinspre vest. Mai ales în a doua parte a intervalului va ploua, pe arii relativ extinse în vestul, nord-vestul și centrul țării și posibil izolat și în sud-vest și nord-est, iar la munte vor fi precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, în vest și local în centru și est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 și 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Dimineața și noaptea, pe alocuri se va semnala ceață”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, marți, 7 ianuarie, va fi destul de frumoasă. ANM anunță un vânt slab până la moderat în Capitală, dar și temperaturi maxime de până la 13 grade.
Seara va fi ceață, însă șanse de ploaie nu sunt în București deocamdată. Temperaturile minime în schimb vor coborî până la pragul de 0 grade Celsius.