Prognoza meteo de vineri, 22 august aduce o serie de discrepanțe privind vremea în România. Astfel, dacă în sudul țării vremea se menține caldă, chiar caniculară în unele zone unde este în vigoare un cod galben de caniculă, inclusiv în București, în vestul, centrul, nordul țării, precum și în zona montană, vremea va fi instabilă și se va răci. Vor fi episoare cu averse, descărcări electrice și izolat grindină, arată ANM.
În vestul, centrul, nordul țării, precum și în zona montană, vremea va fi instabilă și se va răci, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și izolat grindină; în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 25…35 l/mp și pe alocuri, cu precădere în zona montană, submontană și în Transilvania, de peste 40…50 l/mp.
În restul teritoriului vremea va rămâne călduroasă pe arii relativ extinse, iar în sudul, centrul și estul Munteniei, în sud-vestul Dobrogei și în sud-estul Moldovei caniculară, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de unități; manifestări de instabilitate atmosferică (intensificări de vânt, vijelii puternice, averse torențiale (cantități de apă acumulate în intervale scurte de timp de peste 20…30 l/mp)) vor fi local, cel mai probabil începând din orele amiezii. Pe suprafețe restrânse vor fi căderi de grindină.
Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, cu viteze mai mari în timpul averselor (pe alocuri de peste 60…80 km/h, în special în regiunile sudice), precum și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în Maramureș și 37 de grade în estul Munteniei și în sud-vestul Dobrogei, iar minimele termice vor fi cuprinse în general între 11 și 19 grade. La sfârșitul nopții, izolat vor fi condiții de ceață.
Și în București vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic ridicat; temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În prima parte a zilei cerul va fi variabil, apoi vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin înnorări, intensificări ale vântului, descărcări electrice și averse ce vor avea și caracter torențial. Vor fi posibile căderi de grindină. Minima termică va fi de 16…18 grade.
Vineri (22 august) în sudul, centrul și estul Munteniei, sud-estul Moldovei și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade, anunță ANM care a instaurat un cod galben de caniculă și pentru vineri, arată ANM.
Capitala și județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați și, parțial, Constanța, se vor afla în continuare sub Cod galben de caniculă pe parcursul zilei de vineri.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting), mai spun meteorologii.

Sâmbătă, valorile termice vor scădea semnificativ în sudul și în estul țării, dar vremea va continua să se răcească și în celelalte zone, devenind răcoroasă în regiunile nord-vestice, nordice, în centru și în dealurile sudice. Cerul va fi temporar noros și vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice, local în Muntenia și la munte, unde izolat vor fi posibile cantități mai mari de apă și pe suprafețe restrânse în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Oltenia, Moldova, Dobrogea și zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade, mai ridicate, până în jurul a 19 grade, pe litoral și în deltă.
În Capitală valorile termice vor scădea semnificativ față de zilele anterioare. Cerul va fi temporar noros și cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.
Duminică vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, iar în jumătatea de nord a țării chiar rece pentru această perioadă din an. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros în regiunile nordice și centrale unde pe arii extinse va ploua și va avea înnorări temporare în sud-estul teritoriului unde aversele se vor semnala local.
Izolat vor fi descărcări electrice și se vor acumula cantități de apă de peste 15 l/mp. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și izolat ploi slabe, de scurtă durată. Noaptea, cerul se va însenina în cea mai mare parte a țării.
Vântul va avea intensificări la munte, cu precădere pe creste (rafale de 70…90 km/h), în prima parte a intervalului local și temporar și în restul zonelor, cu viteze mai mari (în general de 50…55 km/h) în nordul, centrul și estul teritoriului, precum și în sud-vest, iar seara și noaptea în extremitatea de sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, local mai ridicate în sud și sud-est, până în jurul a 28 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 4 și 13 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, spre 1 grad și ușor mai mari pe litoral. În a doua parte a nopții, izolat se forma ceață, cu precădere în zonele depresionare și pe văi.
În Capitală vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă în timpul nopții. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în prima parte a zilei când vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va fi în general moderat ziua (trecător cu rafale de 35…40 km/h), apoi va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.