NEWS

Meteorologii au emis prognoza pe termen lung: România, lovită de cel mai „păcătos” fenomen al verii

Meteorologii au emis prognoza pe termen lung România lovită de cel mai păcătos fenomen al verii

Meteorologii au emis prognoza pe termen lung, iar România va fi lovită de cel mai ”păcătos” fenomen al verii: seceta persistentă.

Într-o perioadă de incertitudine economică, seceta este fenomenul cel mai periculos pentru că afectează recolta agricolă.

Meteorologii au emis prognoza pe termen lung. Săptămâna 23 – 30 iunie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 30 iunie – 7 iulie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sudvestul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile.

Săptămâna 7 – 14 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 14 – 21 iulie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele