Au fost percheziții ale DIICOT în București și în județele Ilfov, Dâmbovița, Iași și Constanța. Au fost reținute 13 persoane, membre ale unei grupări infracționale care au câștigat aproximativ trei milioane de euro după ce au obligat zeci de tinere să practice prostituția în țară și în străinătate.
13 persoane sunt bănuite că au aderat la un grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. Potrivit DIICOT, sumele de bani obţinute din exploatarea tinerelor sunt impresionante, existând date şi indicii că veniturile obţinute direct ar fi de aproximativ 3 milioane de euro.
„Din cercetările efectuate în cauză s-a reţinut faptul că actele de traficare a victimelor, determinarea şi înlesnirea practicării prostituţiei, urmate de ascunderea şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani obţinute din această activitate prin achiziţionarea de terenuri, construcţii şi autoturisme de lux au reprezentat acţiuni complexe ale unor autori care au acţionat convergent, în urma unui plan infracţional elaborat în cadrul grupului infracţional organizat. Acesta a funcţionat pe parcursul a cel puţin 3 ani, fiind structurat pe paliere de decizie, respectiv de execuţie, şi fundamentat pe aportul concordant al tuturor membrilor săi cu stabilirea pentru fiecare dintre ei ai unei contribuţii materiale specifice, de natură să asigure consonanţa în acţiune a întregii grupări criminale”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Potrivit sursei citate, cele 13 persoane urmează să fie prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„La data de 26 august, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat 44 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Iaşi şi Constanţa, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de constituire/aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani”, a transmis şi IGPR, printr-un comunicat de presă.
Din cercetări a reieşit că 14 persoane, membre ale unui grup infracţional organizat, ar fi recrutat, transportat şi găzduit (în România şi în străinătate – Germania, Anglia, Scoţia, Danemarca, Ţările de jos, Austria şi Elveţia) peste 40 de tinere, în scopul obligării la practicarea prostituţiei.
„Victimele identificate, cu situaţie materială precară, lipsite de educaţie sau provenind din familii dezorganizate, persoane predispuse victimizării, ar fi fost recrutate din România prin metoda loverboy, transportate, găzduite şi, ulterior, determinate prin ameninţări şi violenţe să practice prostituţia în diferite imobile din Bucureşti, precum şi în cluburi sau bordeluri din ţările vestice, în folosul material al membrilor grupului infracţional organizat”, arată IGPR.
Profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, traficanţii ar fi exploatat sexual tinerele, fără a ţine cont de deteriorarea continuă a stării de sănătate a acestora, ajungându-se la o stare de aservire totală. Pentru a le supraveghea mai uşor pe tinere, membrii grupului le-au cazat la locuinţele lor.
„Pentru conturarea probatoriului, au fost solicitate trei ordine europene de anchetă autorităţilor germane, efectuându-se, totodată, un schimb permanent de informaţii de interes poliţienesc, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cu structurilor de aplicare a legii din Germania şi Olanda”, precizează IGPR.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite mijloace materiale de probă şi au fost ridicaţi 38.920 de euro, 160 lire, 56.104 lei, susceptibili a proveni din activităţi ilicite, în numerar.
De asemenea, au fost ridicate 13 autoturisme de lux, 81 de telefoane mobile, 76 de laptopuri noi, şase spaţii de memorie (carduri, stick), trei tablete, înscrisuri bancare şi contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile, urmând a fi indisponibilizate şi sumele deţinute în conturile bancare
Activităţile s-au realizat cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Photo 187121799 © Cateyeperspective | Dreamstime.com