Zeci de microbuze electrice școlare ar fi fost cumpărate la suprapreț, prin PNRR. Scandalul, izbucnit după o anchetă de presă, duce ce la ample controale declanșate atât de Ministerul Educației, cât și de Corpul de Control trimis de ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru.
Publicația Reporter de Iaşi a scris că 26 de microbuze electrice au fost cumpărate de la o firmă din Prahova de Consiliul Județean Iași la prețuri mult mai mari decât în alte județe. Vehiculele, menite să asigure transportul elevilor din zonele izolate au fost achiziționate de Consiliul Județean Iași prin programul PNRR, componenta educație.
Potrivit documentelor oficiale, valoarea totală a contractului depășește 31 de milioane de lei, iar fiecare vehicul costă în medie 202 800 de euro, fără TVA. Diferențele față de alte județe sunt semnificative. În județul Brașov, un microbuz asemănător a costat 147 de mii de euro, iar în județul Dolj, 135 de mii.
În total, firma din Prahova a livrat microbuze în peste 20 de județe și ar fi încheiat contracte publice de peste 135 de milioane de euro doar în ultimul an.
Anchetatorii suspectează că unele condiții din caietele de sarcini ar fi fost formulate special pentru a restrânge artificial competiția.
Una dintre prevederi cerea ca vehiculul să aibă o lungime maximă de 6,8 metri – o cerință care, potrivit unor specialiști, favoriza exact modelul oferit de firma câștigătoare.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă, marţi, că verifică achiziţia de microbuze şcolare electrice în judeţele Iaşi şi Prahova, iar la final va dispune măsuri, dacă se impun, sau va sesiza organele de anchetă.
”Derularea activităţilor din cadrul proiectelor PNRR şi organizarea procedurilor de achiziţie publică sunt în sarcina exclusivă a consiliilor judeţene, în calitate de beneficiari. Potrivit legii, procedurile de achiziţie privind microbuzele electrice se desfăşoară prin platforma naţională a achiziţiilor publice SEAP, cu posibilitatea verificării acestora înainte de realizarea procedurii, ex ante, de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP)”, a transmis Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Instituţia precizează că, în raport cu atribuţiile prevăzute de HG nr. 731/28.06.2024, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aproba misiuni de verifcare derulate de Corpul de Control propriu strict la instituţiile din subordine.
”În schimb, Ministerul Educaţiei şi Cercetării are atribuţii de verificare a documentaţiei aferente acestor proceduri după finalizarea acestora şi finalizarea activităţilor proiectului (ex-post). În acest context, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis să analizeze cu celeritate documentaţia pentru judeţele Iaşi şi Prahova, iar în situaţia în care vor fi identificate nereguli, va dispune luarea măsurilor care se impun sau, după caz, va informa autorităţile cu atribuţii de a interveni”, a mai transmis ministerul.
Instituţia precizează că a derulat apelul ”Microbuze electrice pentru elevi”, în perioada 18.05.2023 – 30.06.2023, semnându-se 40 de contracte de finanţare cu solicitanţii eligibili, unităţile administrativ-teritoriale la nivel de judeţ, reprezentate de consiliile judeţene.
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat, marţi, că va trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica modul în care s-a realizat achiziţia de microbuze şcolare electrice prin PNRR.