Mihai Leu, în stare gravă la Spitalul Fundeni. Marele campion, ajuns la 55 de ani, a fost transferat, din cauza problemelor de sănătate tot mai acute, joi seară, de la o clinică privată la Spitalul Fundeni. El suferă de 10 ani din cauza cancerului.
El a fost transferat la Spitalul Fundeni, în decursul serii de joi, după ce starea fostului mare campion de box s-a agravat. Pentru sportiv, probleme de sănătate au început în 2014, când a fost diagnosticat cu cancer la colon. De la acel moment și până în primăvara lui 2024, Mihai Leu a suferit trei operații. Operația prin care a trecut în primăvara acestui nu a fost, însă, lipsită, de complicații.
Mihai Leu este unul dintre cei mai apreciați sportivi români. A devenit campion mondial WBO la semimijlocie în 1997 și s-a retras din box în urma unei accidentări.
În 1997, Mihai Leu a dobândit centura de campion al lumii în faţa lui Santiago Samaniego. Astfel, Mihai Leu a deschis calea altor nume grele din boxul românesc ce au făcut performanță pentru tricolor, în frunte cu Leonard Doroftei și Lucian Bute.
De-a lungul carierei de boxeur, Leu nu a suferit nicio înfrângere, potrivit Adevărul.
După retragerea din sportul de contact, ce l-a consacrat, Mihai Leu a trecut la raliuri, unde a excelat, devenind campion național în 2003.
În decursul carierei sale de pilot de raliuri, Mihai Leu a reuşit să obţină trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.