NEWS

Minciunile lui Iohannis. Cum ascunde aberantele și nejustificatele cheltuieli turistice

Minciunile lui Iohannis. Cum ascunde aberantele și nejustificatele cheltuieli turistice
sursa foto: Europa Libera

După ce, generos și cu zâmbetul pe buze, președintele Klaus Iohannis a promis ca va face publice cheltuielile deselor sale plimbări prin lumea largă, Administrația Prezidențială spune că acestea sunt sub protecția informațiile clasificate. Continuă, astfel, batjocura primului turist al țării la adresa contribuabilului român. 

Un președinte mai presus de lege

Într-o perioadă cu inflație galopantă, recesiune economică, salarii mici și taxe și prețuri aberante, românul pus să strângă cureaua de un guvern impotent nu are nici măcar dreptul de a afla cum se lăfăie în banii contribuabililor ”mult iubiții” aleși.

După ce a epuizat continentele, în timpul vizitei în Africa, Iohannis a anunțat că va instrui Biroul de presă să dea o informare despre costurile turneului. Și iată că au fost date…

”În ce priveşte cheltuielile, sigur că aceste lucruri vin cu nişte cheltuieli, voi instrui serviciul presă să vă dea o informare conform legii”, spunea atunci preşedintele Klaus Iohannis.

Minciunile lui Iohannis

După cum putem lesne constata, el se află deasupra legii.

Agenţia News.ro a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, în bagza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să precizeze care au fost costurile turneului pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a efectuat în Africa, în perioada 14-23 noiembrie 2023.

”Detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, deoarece o parte consistentă dintre datele şi informaţiile solicitate de dumneavoastră sunt clasificate”, este răspunsul Administrației Prezidențiale.

Totuși, românii oriunde s-au afla ei, pe ternul de golf, pe pârtia de schi, ori prin Dubai, au dreptul să afle pe ce le sunt cheltuiți banii, din impozitele și taxele înrobitoare.

Adevărate vacanțe pe banii românilor

Fără a mai lua în calcul ”micile deplasări”, cu escală la Sibiu, în acest an, primul turist al țării, Iohannis, a efectuat turnee în Asia (Japonia și Singapore) și America de Sud (Brazilia, Chile și Argentina), Africa (Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal) și Dubai.

Ultima sa deplasare a fost încurcată de Ziua României, motiv pentru care și parada națională a suferit o scurtare notabilă.

Numai în primele două luni din 2023, cheltuielile cu deplasările la Bruxelles, Varșovia, Baku și Luxemburg. au fost de 1,83 milioane lei. Pentru cele cinci zile rezultă o medie de aproximativ 400.000 de lei pe zi de deplasare, după scăderea cheltuielilor de ticketing.

Au urmat adevărate vacanțe, iar în lipsa unor comunicate oficiale, calculele hârtiei ne artă cam ce cheltuieli au fost făcute cu aceste prilejuri.

Potrivit stiripesurse.ro, vizita în Japonia și în Singapore a costat România 2,5 milioane de euro, care include și închirierea unei aeronavei de lux, care i-a devenit tare dragă președintelui. Avionul privat, închiriat și pentru America de Sud de la o companie luxemburgheză, a fost un Boeing 737-900ER în configurație BBJ. Cu adevărat de lux.

Întrucât vizita în America de Sud a fost singura deplasare în străinătate pe care Klaus Iohannis a efectuat-o în luna aprilie, un calcul simplu arată că vizita a costat aproximativ 2,7 milioane de lei (peste 500.000 de euro), potrivit euronews.ro.

Rămân de calculat deplasările în Africa și Dubai, în lipsa transparenței prezidențiale.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele