NEWS

Ministrul Educației anunță „revoluție” în sistem: Salariile profesorilor la nivelul medicilor și cursuri doar de dimineață

Ministrul Educației anunță revoluție în sistem Salariile profesorilor la nivelul medicilor și cursuri doar de dimineață

Ministrul Educației anunță „revoluție” în sistem.Reforma educației în România este un subiect de eternă actualitate, iar Ligia Deca, ministrul educației, s-a aflat de ani buni în centrul acestui demers.

Ministrul a punctat  provocările și obiectivele reformelor din sistem, de la creșterea calității pregătirii cadrelor didactice, până la modernizarea curriculei și infrastructurii școlare. Cu un accent puternic pe salarizarea adecvată și formarea practică, ținta ar fi atragerea elitelor în cariera didactică.

Ministrul Educației anunță „revoluție” în sistem. schimbarea adusă de reforme

Reformele or să aducă și un val nou de profesori, mai bine adaptați la sistem și la diversitatea copiilor din sistem. Noul masterat didactic are 80 la sută practică. Și nu într-o singură școală, ci în școli diferite, cu probleme diferite, a susținut Deca pentru Știri pe surse.

„Vorbim și despre o salarizare mai bună, ceea ce sperăm noi că va aduce mai mulți tineri, mai mulți absolvenți talentați în sistem, pentru că, până la urmă, drumul unui copil este schimbat major de către cadrul didactic și facem învățământ centrat pe student și pe elev și asta e foarte bine, dar avem nevoie de cadre didactice care să crească și calitatea, și echitatea în sistem.” a spus ministrul.

Florin Pușcaș: – Voiam cumva să ajungă mai târziu la subiectul cadrelor didactice. Dar dacă ați adus în discuție, aveți o perspectivă de a transforma cariera didactică într-una cu adevărat atractivă. Fără să vreau să jignesc, Doamne ferește!, cadrele didactice, dar percepția este că a scăzut nivelul sau că se ajunge în sistem doar ca o soluție de rezervă. Cei care nu reușesc în alte profesii aleg cariera didactică. Poate mă înșel eu și chiar nu vreau să sune jignitor. Poate se vede și în testele PIA chestiunea asta. Credeți că se poate cu adevărat transforma cariera didactică? Se pot aduce în școală oamenii cei mai pregătiți? Până la urmă, cred că e nevoie în societate ca elitele să fie cele care învață viitoarea generație.

„Trebuie ca profesorii să fie bine plătiți”

Ligia Deca: De asta avem nevoie. Fără asta nu cred că ne putem atinge obiectivele legate într-adevăr de reducerea analfabetismului funcțional, de creșterea echității. Avem nevoie ca cei mai buni absolvenți să fie tentați și să aleagă profesia didactică. Și aici am menționat câteva elemente.

Primul este legat de redarea respectului acestei profesii. Adică trebuie ca profesorii să fie bine plătiți și recunoscuți prin grila de salarizare în societate. De aceea, noi mergem pe ideea că în noua lege a salarizării o să existe o echivalență între salariile medicilor și salariile profesorilor sunt, până la urmă, sistemele de bază.

Creăterea de 50% pe medie în sistem în ultimul an, să știți că a crescut numărul de tineri care aleg profesia didactică, dacă reușim să combinăm asta cu o pregătire inițială mai bună. De exemplu, am introdus două noi programe de licență. Nu mai avem pregătirea și a învățătorilor și a educatorilor în același program. Avem program de educație timpurie pentru educarea copiilor de la naștere până la 6 ani, după care avem învățământ primar, pedagogia învățământului primar pentru tot ce înseamnă clasa pregătitoare până la clasa a IV-a.

În plus, am schimbat și sistemul de formare continuă, tocmai în ideea în care până acum erau 90 de credite de formare pe care și le alegea cadrul didactic.

O curriculă mai aerisită

Ligia Deca: – Trebuie. De exemplu, formăm cadrele didactice pe pedagogie digitală în cadrul PNRR și avem zeci de mii de profesori care vor învăța să folosească platforme electronice. Unii le folosesc deja.

Am mai făcut un lucru am digitalizat evaluările naționale. Anul trecut școlar a fost primul an în care toate evaluările naționale, inclusiv concursurile pentru profesori, s-au realizat cu evaluare digitală. Ce înseamnă asta? Că noi acum putem face analize, avem o unitate de cercetare în educație, să vedem la care item de evaluare copiii s-au descurcat mai bine sau mai puțin bine. Putem să vedem dacă sunt capitole de materie unde trebuie insistat la nivel generațional.

Catalog electronic la nivel național

Implementarea catalogului electronic a fost susținută ori prin proiecte, ori de autoritățile publice locale. Îmbucurător este că anul acesta am avut o creștere spectaculoasă a numărului școlilor care au implementat un astfel de instrument, o creștere de peste 60% și ne dorim ca în anii următori să avem și un catalog electronic realizat național prin fondurile de coeziune, care să poată fi utilizat de orice școală și să fie interoperabil cu ceea ce școlile au deja.

Se va și comunica mai ușor între școală și minister. Scade și birocrația. Nu mai completezi acele situații pe care le trimit la inspectorate, inspectoratele ne trimit nouă. E foarte simplu să colectezi și să analizezi datele direct din sistem.

Problema cursurilor în schimburi

Săptămânile trecute am avut o întâlnire cu toți primarii de sectoare și primarul general al Bucureștiului, în care am discutat inclusiv extinderea infrastructurii școlare, cum facem asta în București și în zona metropolitană. Lipsa de infrastructură școlară creează tot felul de probleme, de la supraaglomerare, două schimburi, chiar trei schimburi, ceea ce trebuie să dispară până în anul școlar următor, până la chestiuni legate de aglomerație, trafic, greutate pentru copii și pentru părinți, să facă atâta drum dimineața și la finalul programului.

O soluție pe care o avem sunt programele naționale. Foarte multe primării au accesat fonduri fie prin POR, fie prin PNRR, fie din fonduri proprii ale Primăriei, acolo unde aveau această resursă și au reabilitat sau au construit școli noi.

Am mai discutat despre soluții legislative care presupun că atunci când avem un nou cartier rezidențial să nu poată fi recepționat până nu ai infrastructură școlară, creșă, grădiniță, școală. Altfel, lucrurile pun presiune pe infrastructura care există.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele