NEWS

Ministrul Educației presează profesorii să predea marți: ”E o obligație legală și o datorie morală”

Ministrul Educației presează profesorii să predea marți E o obligație legală și o datorie morală
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După protestul masiv al cadrelor didactice din prima zi de școală, ministrul Educației presează profesorii să predea marți. Daniel David chiar le cere directorilor de școli să monitorizeze situațiile de boicot pentru că ar fi o problemă legată de salarizare.

Ministrul Educației presează profesorii să predea marți

Prima zi de școală a început cu un protest uriaș al profesorilor. Întrebat ce se întâmplă de marți, când elevii ar trebui să înceapă în mod normal orele efectiv, Daniel David a spus că din punctul său de vedere școala va funcționa normal.

„Ca ministru nu pot să spun decât că școala continuă, azi am avut prima zi. Bucuria mea este că în prima zi copiii au fost primiți în unitățile școlare. Sigur că unele au făcut festivități, altele nu. Nu erau o miză, mai ales în situații de criză.

Mâine, din punctul meu de vedere, lucrurile continuă în mod normal. Mă îndoiesc că sunt profesori care ar putea gândi în aceast logică, să aibă elevi în clase și să meargă și să nu facă nimic.

Școala a început, în paralel cu protestul și supărarea sindicatelor. E bine că nu au interferat foarte mult cele două evenimente, cred că lucrurile vor funcționa în mod normal. Așa cum am reușit să începem și prima zi de școală în ciuda discuțiilor și catastrofelor anunțate, care nu au mai venit”, a spus ministrul Daniel David la Antena3.

Liderii de sindicat au afirmat,  luni, după discuțiile cu președintele României Nicușor Dan că acțiunile de protest vor continua, iar „greva generală nu este exclusă”. Referitor la ce se întâmplă mâine în școli, aceștia au spus că profesorii vor fi în clase, dar nu vor preda.

Obligație legală de a preda

Ministrul Educației spune că nu știe despre un boicot al orelor din partea unor profesori. Daniel David a atras însă atenția că directorii sunt cei care trebuie să monitorizeze dacă vor avea loc astfel de situații.

„Nu am aceste informații. Mâine orele se desfășoară normal. E obligație legală a profesorilor și o datorie morală.

Nu cred că vor fi. Dacă ne imaginăm că se întâmplă, e o problemă și în ceea ce privește aspectul legal de salarizare și o problemă morală. Dar nu cred că un profesor va face acest lucru. Directorii sunt cei care trebuie să monitorizeze astfel de situații. Din punctul meu de vedere, școala se desfășoară în mod normal.”, a reiterat ministrul.

Daniel David a vorbit la Antena 3 CNN și despre întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre Președintele Nicușor Dan și liderii de sindicate. Referitor la solicitarea demisiei sale, ministrul spune că este „neinspirată” și i-a îndemnat pe liderii de sindicate să fie realiști.

„Demisia mea se cere din ianuarie, de când am venit ministru. Acum inevitabil am devenit dintr-un ministru al reformei unul de criză,. Demisia mea se cere de multe săptămâni. Spun ce am spus și atunci: demisia mea e pe masa premierului. Dacă demisia mea salvează situația fiscal bugetară a Educației, eu cu plăcere o pun jos sau o semnez.”, a explicat ministrul.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele