Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a venit cu noi informații după ce aseară a fost adoptată noua lege a pensiilor care ar trebui să corecteze inechitățile din sistem. Social-democrata a anunțat că indiferent de ce se discută în spațiul public, pensiile românilor vor crește de anul viitor.
Ministrul Muncii spune că noua măsură legislativă este o „formă de respect pentru cei care au muncit și muncesc în România”, iar noua lege a pensiilor vine să corecteze inechitățile celor care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, cât și la eliminarea plafonului de 9.4% din PIB care limita majorarea veniturilor seniorilor.
„Noua legea pensiilor a fost adoptată! Este o formă de respect pentru cei care au muncit și muncesc în România. Legea corectează inechitățile dintre cei care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială. Adoptarea legii în calendarul stabilit va duce la eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța #pensiile românilor până în 2070”, a explicat oficialul.
Mai mult, Simona Bucura Oprescu a promite că adevărul este unul singur, indiferent de ce se spune, iar acesta se referă la faptul că pensiile românilor vor crește. Declarația ministrului este susținută și de faptul că de la 1 ianuarie 2024 veniturile pensionarilor vor fi majorate cu rata inflației, undeva peste 13%. Rămâne de văzut procentul majorărilor din septembrie 2024, anunțată ca o a doua creștere a pensiilor de anul viitor.
„Dincolo de tot ce se spune, adevărul este unul singur: în 2024 pensiile românilor vor crește! Reforma este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din #România. Reforma este la fel de importantă și pentru salariați: răsplătește #munca și contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor”, a continuat ministrul Muncii, mulțumindu-le „colegilor de Minister și din Casa Națională de Pensii Publice pentru mobilizare”, cât și parlamentarilor pentru „votul dat în beneficiul românilor!”.
Camera Deputaților a adoptat luni seară noua lege a pensiilor cu 199 de voturi „pentru”.
De asemenea, șefa din Ministerul Muncii spunea zilele trecute că din luna septembrie 2024 românii vor începe să își primească pensiile recalculate în funcție de contributivitate.
”Din septembrie, românii își vor primi pensiile recalculate. Este un moment zero al pensiilor, se rezolvă inechitățile, vom avea pensii egale pentru contribuții și muncă egală. În plus, deja nu mai este o noutate, introducem în baza de calcul tot ceea ce a câștigat pensionarul și a fost contributiv. Adică, acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu și așa mai departe. Vă spun încă o dată: Nicio pensie nu scade! PSD nu a făcut niciodată reforme sau legi care să aducă scăderi de pensii. Va fi păstrat cuantumul cel mai favorabil”, explica Ministrul Muncii zilele trecute la România TV.