NEWS

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, optimist în cazul restructurărilor TAROM și CFR Marfă

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu optimist în cazul restructurărilor TAROM și CFR Marfă

Sorin Grindeanu, Ministru al transporturilor și infrastructurii, se află în aceste zile la Bruxelles unde analizează împreună cu oficialii Comisiei Europene care sunt cele mai bune soluții pentru restructurarea TAROM și CRF Marfă.

Acestea sunt principalele obiective pe care le are politicianul în actualul mandat, situații asupra cărora și-a canalizat întreaga energie.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, optimist în cazul restructurărilor TAROM și CFR Marfă

„Discuții constructive despre soarta companiilor TAROM și CFR Marfă! Astăzi, la Bruxelles, împreună cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, am agreat cea mai bună soluție pentru restructurarea Tarom. Variantele de lucru discutate și convenite vor asigurara stabilitatea economică a acestei companii. Pentru CFR Marfă am stabilit principiile pe baza cărora va fi recuperat ajutorul de stat acordat acestui transportator feroviar. Au fost conveniți inclusiv parametrii în care poate funcționa un operator care să deservească interesele comerciale și strategice ale statului român.”, a anunțat ministrul pe pagina oficială de Facebook.

În luna mai a acestui an, ministrul transporturilor discuta deschis despre situația nu tocmai fericită în care se află cea mai veche companie aeriană din România, completând atunci că măsuri urgente sunt imperios necesar de luat.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Întâlnire de lucru între România și Albania. Liderul Grupului Parlamentar al Partidului Socialist din Albania, deputatul TAULANT BALLA la București

„Ştim cu toţii că situaţia nu e cea mai fericită – şi nici nu trebuie să ascundem gunoiul sub preş – nu e cea mai fericită la TAROM. TAROM-ul trebuie să-şi continue planul pe care l-a agreat cu Comisia Europeană şi pe care trebuie să-l urmărească, aşa, citând din clasici în viaţă, pas cu pas, astfel încât să poată să salveze compania, pentru că despre asta e vorba. Nu există scenarii gri în ceea ce înseamnă TAROM, ori se reuşeşte a fi salvată, ori va avea soarta, din păcate, a altor companii din Europa.

Din câte ştiu, cel puţin în zona de est a Europei, au mai rămas în picioare două companii naţionale – TAROM şi LOT. În rest, cam toate au intrat în faliment. Dar nu doar în estul Europei. Avem exemplul recent al Alitalia. De aceea, pe zona aceasta de TAROM, trebuie să îşi urmărească foarte bine acest plan. Atunci există o şansă, iar una din componente înseamnă ca 90% din personalul TAROM să fie personal navigant şi 10% personal suport. Nu invers”, a transmis Sorin Grindeanu.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele