Minunatele petreceri de Anul Nou în România interbelică. Cum se distrau elitele Bucureștilor

Minunatele petreceri de Anul Nou în România interbelică. Elita românească s-a bucurat din plin de privilegiile sociale şi economice, în special în preajma sărbătorilor de iarnă.

Petrecerile de Revelion în palate atent gătite ori în staţiuni montane erau demonstraţii sublime de eleganţă şi rafinament, în ton cu moda din marile capitale europene.

 „La 1 ianuarie vom da marele bal de Anul Nou, pentru care au fost trimise 2.500 de invitaţii. Palatul e mult prea îngust şi mic pentru enorma societate bucureşteană care s-a dublat în zece ani; numai ofiţeri au fost convocaţi 260“, îi scria regele Carol I fratelui său, Fritz, pe 28 decembrie 1882.

Erau invitate personalităţi din armată, politică, diplomaţie şi din lumea artistică. Crème de la crème. Însă în stradă, bucureştenii fără căpătâi se distrau privind la fastul cortegiului regal şi la eleganţa trăsurilor şi cupeurilor invitaţilor şi aşteptau cu înfrigurare momentul de final, cu jocuri de lumini şi torţe.

Minunatele petreceri de Anul Nou în România interbelică. Ospeţe boiereşti

Obiceiul instituit de primul monarh al României de a organiza de Revelion, la Curtea Regală, cea mai mare petrecere din Capitală a fost continuat şi după Marele Război.

Însă, treptat, oferta s-a diversificat – petrecerea de Anul Nou, prilej de socializare, dar şi de a fi alături de cei apropiaţi, s-a mutat în casele marilor familii boiereşti şi în hall-urile restaurantelor şi hotelurilor mari ale Bucureştiului.

Apropiaţii familiilor Cantacuzino, Ghika, Suţu ori Lahovary erau oaspeţi nelipsiţi de la sărbătorile din palate, iar gazdele concurau anual pentru titlul de cea mai aleasă masă şi cel mai spectaculos bal. Sensibilităţi ale elitei.

Totul trebuia să fie en vogue, scump şi, fără îndoială, aliniat cu moda de la Paris ori New York.

Peste veacuri, cronicile par să dea câştig de cauză familiei Suţu, dar nu în manieră absolută:

„Avea atelaj scump, cu cai frumoşi de rasă, cu trăsura în formă de landou şi cu arnăut la spatele trăsurii, cu livrea cu marcă şi cu un câine de rasă la picioare“, după cum mărturiseşte Victor Bilciurescu. Irina şi Grigore Suţu erau arbitri ai eleganţei şi ai bunelor maniere, proprietari ai unui palat cu emblemă pe frontispiciu chiar în faţa Spitalului Colţea, cu săli spaţioase şi bogat ornamentate.

La jeunesse d’or

Tinerii şi artiştii bucureşteni erau atraşi mai degrabă de restaurantele de lux de pe Calea Victoriei, unde se semnau contracte de închiriere ori se făceau rezervări cu câteva luni înainte.

Printre cele mai frecventate locuri de distracţie erau Cercul Militar, restaurantul Capşa, cafeneaua Kübler, cafeneaua Fialkowski de la intersecţia străzii Ion Câmpineanu cu Calea Victoriei şi cafeneaua High-Life de lângă Athénée Palace.

Chiar şi sălile Teatrului Naţional – cel cu sediul pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor – găzduiau petreceri cu mii de invitaţi, la jeunesse d’or a Bucureştiului: domnişoare cu talia subţire, june modiste şi fetiţe cu gene lungi şi bucle bălaie, negustori cu mustăţile subţiri şi tineri aristocraţi trăgând indiferent din ţigări de foi.

Erau vremurile în care gazetele publicau statistici înduioşătoare despre dragostea la vârste tinere: „Un cuplu de îndrăgostiţi se sărută la fiecare 4 minute, femeia întreabă în medie la 10 minute: «Mă iubeşti?» şi are între 3 şi 5 crize de gelozie pe săptămână“.

Moda stațiunilor montane

Tot în perioada interbelică a devenit la modă petrecerea sărbătorilor în staţiunile montane. Prilej de relaxare în hoteluri ori vile private.

Dar distracţia pe pârtiile de schi şi plimbările cu săniile trase de cai prin Sinaia, Predeal şi Buşteni erau rezervate numai pentru elită – oamenilor de rând li s-au deschis porţile staţiunilor montane în perioada sărbătorilor de către regimul comunist, prin ONT Carpaţi.

Însă familiile cu dare de mână alegeau vacanţe prelungite în staţiunile din Germania şi Austria. A fost o vreme când Tirolul era considerat o Mecca a sărbătorilor de iarnă.

Caviar rusesc şi şampanie franţuzească

Petrecerile de Anul Nou organizate cu simţ de răspundere începeau în jurul orei 10.00 seara. Supeul era servit după miezul nopţii, pe la 12.30-1.00 noaptea, după care începeau dansurile, deschise de câte un arbitru al eleganţei, aşa cum a fost multă vreme Alexandru Marghiloman.

Petrecerea se încheia de obicei la 3.00-4.00 dimineaţa, dar putea dura şi până la 6.00-7.00 dacă oaspeţii erau în putere. La plecare, li se oferea o ceaşcă de cafea cu lapte ori una cu bulion cald. Pentru revigorare.

Meniul de Revelion era bogat şi cuprindea numai mâncăruri rafinate, pregătite atent, după reţete de import uneori. La o masă care să satisfacă orice gust, oricât de pretenţios, puteau fi aduse preparate precum raţă cu sos de portocale, curcan fript umplut cu castane, icre moi şi biscuiţi de şampanie Capşa.

Iar caviarul rusesc şi şampania franţuzească erau cod alimentar obligatoriu pentru protipendada românească. Era bine. Dar se putea merge mai departe de atât, către bucătăria europeană, cu tort Claire, petites timbales milanaises, sterlet á la russe, selle de veau printanière, cotelettes de lièvre á la financière, chaudfroid de volaille, punch cardinal, dindonneau truffé, fonds d’artichants sance blanche, parfait au moka, fruits-dessert. Toate la o singură masă.

Dansurile vremii

În prima jumătate a perioadei interbelice, erau încă la modă dansurile pe perechi, graţioase. Doamne, domnişoare şi domni de toate vârstele ştiau să danseze vals, cadril, polka, mazurca, pas de quatre, pas de patineurs şi cotillion, alcătuit din „Les Bouquets“, „Les Arcades“, „Les Masques“ , „Moulinet“, „Les Esharphes et Coudes“ şi cadril final.

Ulterior, s-a renunţat la dansurile clasice şi au fost adoptate stilurile de dans ale negrilor din Filipine şi ale hamalilor Londrei. S-au liberalizat stilurile de dans şi obiceiurile, în general.

Cadouri practice pentru fete şi băieţi

Calea Victoriei forfotea în perioada Crăciunului şi a Anului Nou de oameni în căutarea cadourilor perfecte pentru prieteni şi familie.

De la micile ateliere de croitorie la marile Galerii Lafayette şi Casa Sigmund Prager – „furnizorul Curţei Regale“ – toate erau arhiaglomerate. Toate anunţau din timp reducerile de sărbători. Pentru maximizarea profitului şi satisfacerea cererii.

Se obişnuia ca în noaptea dintre ani să se ofere cadouri şi, bineînţeles, copiii erau privilegiaţi. Primeau haine, bocanci, pantaloni, paltoane, costume de cercetaş şi jucării, în special mecanice – tancuri, avioane, maşini şi trenuri pe şină pentru băieţi, şi păpuşi, leagăne, maşini de gătit, soldăţei de plumb pentru fetiţe.

Mai cu tragere de inimă, mai forţaţi de spiritul sărbătorilor şi, mai ales, de etichetă, oamenii intrau în zig-zag prin magazine să cumpere bluze, lenjerie, rochii, flanele de corp, mănuşi de lână, jambiere de lână, ciorapi din păr de cămilă, mantale de damă, colerete de blană şi eşarfe moderne, costume de oraş pentru domni – „de cheviot englezesc“ ori de stofă Burberrys – costume de sport şi costume pentru „chauffeuri“.

Fiecăruia după nevoi, dar cu acest gând clar: cadoul perfect e cadoul practic.