Bravo Films, casa de producție din spatele celor mai urmărite comedii românești ale ultimilor ani, anunță startul oficial al filmărilor pentru „Băiat de milioane”, a cincea producție cinematografică a echipei. Filmările au loc la Cluj-Napoca, iar premiera este programată pentru toamna acestui an, arată un comunicat recent.
Filmul prezintă povestea unui tânăr care câștigă la loto. La fel ca în lungmetrajele precedente, rolul principal îi revine lui Mircea Bravo, care de această dată se numește Andi.

Renunță la job și, convins că știe mai bine decât oricine altcineva, își investește câștigul în deschiderea unui restaurant, pe care îl conduce alături de foștii colegi, prieteni loiali, dar fără nicio experiență în domeniu. Ceea ce începe ca un proiect plin de entuziasm și bune intenții devine curând o lecție despre putere, orgoliu și cât de repede se pot destrăma relațiile când banii rezolvă prea ușor orice problemă.
Sub regia lui Cristian Ilișuan, „Băiat de milioane” este o comedie despre bunul simț care dispare când banii iau locul judecății și despre cât de greu e să rămâi om când ți se pare că poți fi oricine.

„În sfârșit joc un rol care nu are legătură cu viața mea. Eu nu am câștigat la loto. Suntem deja în a doua săptămână de filmări și ne distrăm pe cinste, mai ales că putem spune că avem ceva experiență și suntem mult mai atenți la partea de producție și organizare. Filmăm în cel mai scump oraș din România, la Cluj, la noi acasă. Și da, apare și bunica!”, spune despre noul său rol, Mircea Bravo.
Din distribuția filmului fac parte Bunica, Adonis Tanța, Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Crina Dumitrașcu, Nicu Mihoc și multe apariții care cu siguranță sunt așteptate de către spectatori.
Bravo Films este casa de producție cu unele dintre cele mai de succes comedii românești din ultimii ani, cu patru filme la activ – „Mirciulică”, „Nuntă pe Bani”, „Moartea în Vacanță” și „Vecina” – care au adunat împreună aproape 1,5 milioane de spectatori în cinematografe.