Candidatul independent Mircea Geoană a lansat recent un avertisment încearcă să atragă atenția asupra riscurilor asociate unei creșteri semnificative a influenței partidelor extremiste în România, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din țara noastră, arătând cu degetul spre AUR, condus de George Simion, principalul contracandidat pentru accederea în turul 2 și SOS, partidul condus de Diana Șoșoacă, căreia i s-a interzis recent de CCR să candideze la funcția de președinte al României, care împreună ar putea lua 30% din locurile din Parlament.
Mircea Geoană trage astfel un semnal de alarmă asupra pericolului consolidării unor forțe politice pe care el le consideră dăunătoare pentru democrația și stabilitatea României, mai ales în contextul geopolitic tensionat și al provocărilor interne.
„Problema pe care am avea-o într-o astfel de variantă este că o astfel de finală ar duce automat AUR, în opinia mea, la peste 20% cine merge în turul doi trage partidul, pentru că avem parlamentare la o săptămână după primul tur, doamna Șoșoacă, probabil victimizată, va păstra o parte din electorat și probabil că va merge și dânsa spre undeva spre 8-10% nu știu cât, ceea ce înseamnă că o primă consecință este că Parlamentul viitor al României va avea cel puțin 30% un pachet de partide extremiste, pro Moscova și care sunt efectiv în afara a ceea ce cred că este interesul general al acestei țări, în situația în care la anul vom avea o situație economică și socială foarte complicată…”, a avertizat Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din România.
Fostul lider NATO sugerează că, în cazul unui anumit scenariu politic, o finală a alegerilor prezidențiale care implică un candidat asociat cu partide populiste sau extremiste, cum ar fi AUR și George Simion, această situație ar avea un efect asupra rezultatului alegerilor parlamentare, care au loc la scurt timp după turul 1 al alegerilor prezidențiale.

Astfel, Geoană susține că, dacă AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) reușește să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale, acest lucru ar duce automat la creșterea susținerii pentru partid la peste 20%. Explicația este că, în general, prezența unui partid în turul doi la prezidențiale atrage mai multă atenție și sprijin din partea electoratului.
Mai mult, și Diana Șoșoacă, o figură controversată în politica românească, ar putea câștiga un capital politic suplimentar pentru partidul său SOS în contextul alegerilor parlamentare, Geoană preconizând că ar putea obține un scor electoral semnificativ (în jur de 8-10%).
Practic, Geoană avertizează că, în această situație, Parlamentul României ar putea avea un procent considerabil, de cel puțin 30% din membri proveniți din partide cu agendă extremistă și, în opinia sa, pro Moscova.
El consideră că acest lucru ar reprezenta un risc pentru interesele naționale ale României, mai ales că anul viitor ar putea aduce o situație economică și socială dificilă, ceea ce ar putea amplifica influența acestor partide populiste, mai ales că mesajele extremiste vor câștiga teren în fața electoratului nemulțumit de situația în care se află.