Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis Ucrainei un mesaj privind canalul Bâstroe, după ce s-a întâlnit cu liderii de la Kiev. Acesta a avertizat că relaţia între Ucraina şi România se poate răci din cauza canalului Bâstroe. Numărul doi de la NATO a spus că a avut mai multe întâlniri și are întâlniri constante cu reprezentanți ai Ucrainei.
Astfel, acesta le-a transmis că tocmai această problemă cu Canalul Bâstroe ar putea deteriora relația pe care o are România cu Ucraina, iar un dialog direct între cele două părți, cu specialiști, ar putea să rezolve această problemă.
Mircea Geoană a fost întrebat recent, la Prima TV, dacă diferendul legat de canalul Bâstroe ar putea schimba percepţia românilor faţă de Ucraina şi faţă de războiul din Ucraina.
“Eu nu cunosc detalii, că sunt detalii tehnice şi înţeleg că au început ceva discuţii. Dar eu le-am spus liderilor ucraineni cu care m-am întâlnit, m-am întâlnit şi Munchen, m-am întâlnit şi la Bruxelles, mă întâlnesc des cu ei pentru că colaborăm foarte bine cu ei şi le-am spus ca şi coleg, ”Atenţie, se întâmplă ceva în relaţia între Ucraina şi România care creează o dificultate în opinia publică românească!”.
Şi e păcat de Dumnezeu, pentru că românii au fost şi româncele am fost excepţional de solidari cu ei şi istoria României cu Ucraina nu a fost simplă istoric, nu a fost simplă niciodată. Şi e acolo o chestiune care trebuie tratată. Şi polonezii au avut cu ucrainenii probleme şi mai mari decât noi. Au avut bucăţi de sute de kilometri de ţară mutată către vest şi Prusia Orientală e astăzi Polonia, Ucraina de Vest şi Belarusul a fost Polonia. Deci au probleme alţii mai complicate”, a afirmat Mircea Geoană, potrivit news.ro.
Mai mult, Mircea Geoană a precizat că inclusiv problema comunităților lingvistice din Ucraina nu ar trebui adoptate și unilateral de partea ucraineană, ar trebui să existe acolo diferențiere între diferitele comunități lingvistice și adoptate măsuri specifice pentru fiecare în parte. Acest lucru creează o dificultate în opinia publică românească, precizând că românii au fost solidari cu ei de la începutul războiului. Geoană crede că o discuţie directă între autorităţile române şi cele din Ucraina trebuie să aibă loc, conform news.ro.
„Dar le-am spus un lucru şi l-am spus cu foarte multă prietenie şi cu dorinţa de a fi siguri că păstrăm această relaţie bună şi această soliditate cu dânşii, că sunt câteva elemente care pot să devină iritante în chestiunea aceasta şi sper ca dialogul bilateral şi o discuţie directă şi francă, dacă este nevoie, trebuie făcută.
Derusificarea Ucrainei este un lucru pe care liderii de acolo trebuie să îl facă. Pe de altă parte, asta nu înseamnă că trebuie să lucrezi către deromânizare sau către a lucra nediferenţiat pe comunităţi etnice, care nu au altceva decât că sunt cetăţeni loiali al Ucrainei, sunt pe front, se luptă şi ei, sunt şi etnici români ucraineni, care sunt şi ei pe front.
E populaţie de limbă română. Problema religiei este importantă, deci cred că mai multă sensibilitate la chestiuni care pot să strice acest sprijin formidabil al românilor pentru Ucraina, cred că trebuie avut grijă şi din partea dânşilor şi cred şi partea română, nu e problema mea să dau sfaturi aliaţilor, trebuie să intre de o manieră directă într-o discuţie cu dânşii”, a mai explicat Mircea Geoană.