SPORT

Mircea Lucescu, adăugat pe lista celor mai buni 100 de antrenori ai lumii

Mircea Lucescu adăugat pe lista celor mai buni 100 de antrenori ai lumii

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai respectați antrenori români din toate timpurile, primește o nouă recunoaștere la nivel mondial. De data aceasta, publicația britanică FourFourTwo a realizat un top 100 al celor mai buni antrenori din toate timpurile, iar pe Il Luce l-a plasat pe locul 87.

MIrcea Lucescu, unul dintre cei mai buni 100 de antrenori ai lumii

„Lucescu este o legendă a Șahtiorului. A fost profesorul nostru nu numai în fotbal, ci și în viață. Așa a spus căpitanul Darijo Srna despre antrenorul său plecat în 2016 și nu a exagerat – Lucescu și-a încurajat adesea echipele cosmopolite să studieze, să citească, să învețe limbi străine și să ia lecții de gătit. Lucescu a câștigat, de asemenea, 13 titluri în Europa și o Cupă UEFA – în cei zece ani petrecuți la Șahtior Donețk. Acum este la conducerea lui Dynamo Kiev, după o perioadă în Turcia”, au mai notat britanicii.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Lista cu antibioticele pentru care vor fi interzise exporturile din România pe o perioadă de 6 luni. Măsura va fi luată și pentru ibuprofen și paracetamol pentru copii

Mircea Lucescu, 77 de ani, u este singurul antrenor român al cărui nume îl descoperim în topul realizat de publicația britanică. Cel de-al doilea este Emerich Ienei, care ocupă locul 63 în clasament.

Cum arată top 10 cei mai buni antrenori din toate timpurile, potrivit britanicilor

1. Alex Ferguson
2. Rinus Michels
3. Johan Cruyff
4. Bill Shankly
5. Pep Guardiola
6. Arrigo Sacchi
7. Matt Busby
8. Helenio Herrera
9. Ernst Happel
10. Valeriy Lobanovskyi

Mircea Lucescu este unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului. Ca și jucător, a jucat la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei. În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.